În ultima perioadă, piaţa neagră a împrumuturilor a cunoscut o dezvoltare fără precedent, deşi riscurile sunt catastrofale. Fenomenul a luat amploare, după ce băncile au impus condiţii aspre pentru cei care doresc să acceseze credite. Sumele puse în joc de aceşti escroci sunt fabuloase, în comparaţie cu cele pe care le poate obţine de la o bancă un român cu un salariu mic. Dar, în încercarea de a obţine un împrumut mare fără prea multă bătaie de cap, oamenii cad direct în capcana cămătarilor online.
Pe internet, la un click distanţă, spaţiul virtual s-a umplut de oferte „avantajoase“, pentru cei care au dificultăţi financiare. Cel mai des cad în capcană persoanele naive sau disperate să obţină rapid nişte bani. Condiţiile acordării unor astfel de împrumuturi sunt cât se poate de atractive la prima vedere: fără giranţi, fără carte de muncă, e de ajuns buletinul. De fapt, în spatele acestor oferte se află o dobândă enormă şi garanţii imobiliare riscante.
Reprezentanţii unui site de anunţuri ne-au explicat că orice persoana îşi poate face cont şi apoi posta orice doreşte, pe propria răspundere. Juriştii afirmă, însă, că aceste şi site-urile pot fi trase la răspundere, dar numai dacă persoana vătămată face o plângere în instanţă că a fost prejudiciată din cauza anunţului publicat. Dar acest lucru nu se întâmplă, iar oamenii se judecă doar cu cămătarii. Există însă şi un caz când un site a fost urmărit penal, în 2015, pentru proxenetism, după ce procurorii au stabilit că prin intermediul acestuia erau racolaţi clienţi de către mai multe persoane. Judecătorii i-au suspendat activitatea pentru 60 de zile, dar ulterior site-ul şi-a reluat activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Acte cu care escrocii căştigă în instanţă
Cel mai des apelează la astfel de împrumuturi de la cămătari tinerii fără studii superioare, aflaţi în impas financiar. Unii au probleme medicale, alţii au pierdut o sumă mare la jocurile de noroc sau au dosare în justiţie şi trebuie să plătească despăgubiri civile. Dacă discutăm de sume mari, de ordinul a zeci de mii de euro, cămătarii cer o dobândă de 3-5 la sută pe lună, ceea ce înseamnă 42-48 la sută pe an. Dobânda poate fi ceva mai mică, dacă există garanţii mari (case, maşini). La sume mai mici, de ordinul a mii de euro, dobânda lunară este de 4-5 la sută, plus penalităţile care se ridică la 3 la sută pe zi, începând din prima zi scadentă a împrumutului.
În actele de la notariat nu se pomeneşte nimic despre dobândă, cuvânt care l-ar transforma direct în cămătar pe cel care împrumută banii. Cel care primeşte banii semnează că a primit o sumă, care reprezintă banii împrumutaţi plus dobânda. Spre exemplu, dacă o persoană se împrumută cu 20.000 de euro, pe contract este trecută o sumă mai mare, care include şi dobânzile. Avocatul Adrian Cuculis spune că, de fapt, între cele două persoane fizice se încheie, la notar, un contract de împrumut ipotecar. Dobânzile şi penalităţile nu sunt stipulate în contract, ci doar verbal, între cele două persoane.
Cămătarii sunt susţinuţi mai nou de jurişti cu experienţă, astfel încât contractele de împrumut sunt foarte bine întocmite, iar în cazul nerambursării banilor, instanţa poate să dispună, legal, evacuarea pârâtului, dacă acesta a garantat cu proprietatea. Adesea, pe lângă o proprietate imobiliară pusă gaj, creditorul stabileşte, verbal, clauze printre care şi penalităţi de până la 3 la sută pe zi din sumă totală.
Ai banii, dar n-ai cui să-i dai
Un astfel de exemplu este cel al unei familii din Bucureşti care a încheiat un împrumut de 15.000 de euro, pe care l-a girat cu imobilul aflat în proprietate. Restituirea sumei urma să se facă în mai multe etape. În contract se specifica faptul că, în cazul în care debitorii nu restituie suma împrumutată la termen, creditorul va putea solicita executarea apartamentului pus de familie garanţie, fără somaţie, conform unor condiţii din Codul Civil. În afara gajului, cei care au făcut împrumutul au fost de acord şi cu plata unor penalităţi de întârziere de 3 la sută pe zi din suma împrumutată. Familia a achitat la timp ratele, numai că ultima nu a putut fi onorată, întrucât pur şi simplu persoana creditoare nu mai era de găsit. De fapt, cămătarul a dispărut tocmai pentru a fi depăşit ultimul termen de plată din contract şi, în acest fel, pentru a putea executa gajul şi a încasa penalităţile. Astfel, la mai puţin de o săptămână, cămătarii au solicitat executarea judecătorească a apartamentului, solicitând, totodată, în acest caz, şi plata penalităţilor. În instanţă, familia a reuşit să suspende temporar executarea şi se judecă cu cămătarul pentru anularea penalităţilor.
Potrivit Legii nr. 216/2011, activitatea de cămătărie este considerată o infractiune: “Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani”. Totodată, în astfel de cazuri, este prevăzută şi confiscarea sumelor de bani obţinute prin săvârşirea de camătă
Cum se asigură cămătarii că îşi lasă clienţii fără case
7 mai 2017
(516 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Nemţii de la T Mobile, aduc noi oferte de telefonie în România
(12 septembrie 2014)
905 vizualizări
„Mortul-viu“ de la Vaslui şi-a dat în judecată soţia: vrea daune morale şi anularea certificatului de deces
(7 aprilie 2018)
132 vizualizări
Începe a doua fază a Recensământului 2022. Ce trebuie să facă românii care nu s-au autorecenzat
(12 mai 2022)
16 vizualizări
Sfantul Ştefan: tradiţii, obiceiuri, superstiţii
(27 decembrie 2016)
761 vizualizări
Plata impozitelor pe proprietate se amână până la 30 iunie 2020
(13 martie 2020)
140 vizualizări
Trenurile de călători circulă cu restricţii de viteză, din cauza zăpezii şi a temperaturilor scăzute
(4 ianuarie 2016)
35 vizualizări
Armata română a cumpărat rachete de aproape 150 de milioane de euro
(23 ianuarie 2016)
986 vizualizări
Politia a facut prăpăd : peste 800 de şoferi au devenit pietoni !
(23 februarie 2020)
1161 vizualizări
Pensionarii români au primit vestea înainte de Paşte. Se recalculează până în Sărbătorile Pascale
(5 aprilie 2019)
73 vizualizări
Veşti bune pentru românii care vor să lucreze în instituţiile UE
(3 septembrie 2017)
103 vizualizări
Asistentă medicală înjunghiată de un pacient, în curtea unui spital de psihiatrie
(27 ianuarie 2021)
1244 vizualizări
Pricopie vrea tablete, manuale digitale şi catalog electronic în toate şcolile
(23 octombrie 2014)
55 vizualizări
Anunţul CFR: cum circulă trenurile în acest moment
(18 ianuarie 2016)
262 vizualizări
Închisoare de la 1 la 5 ani dacă nu plăteşti impozitul şi contribuţiile. Ce prevede un nou proiect de OUG
(16 decembrie 2021)
500 vizualizări
Premierul Cîţu anunţă că ordonanţa de urgenţă pentru compensarea preţurilor la energie şi gaze ar putea fi adoptată vineri
(30 septembrie 2021)
57 vizualizări
Al 8 lea deces de coronavirus in Romania!
(24 martie 2020)
121 vizualizări
Ministerul Apărării anunţă că epava unei drone ucrainene a fost descoperită în apele teritoriale ale României, între Sulina şi Sfântu Gheorghe, în urmă cu două săptămâni.
(24 mai 2022)
15 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole