Aproximativ 60 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în Bucureşti şi la Timişoara, într-un dosar al DIICOT vizând CFR Marfă şi privind vânzarea unor vagoane de tren de marfă la preţ subevaluat, la fier vechi. Prejudiciul în acest caz se ridică la 3,6 miloane de euro, au declarat pentru News.ro surse din cadrul anchetatorilor.
Percheziţiile au loc la unităţi ale CFR Marfă şi la mai multe societăţi care se ocupă cu comercializarea fierului vechi, atât în Timişoara, cât şi în Bucureşti.
Anchetatorii spun că angajaţii CFR vindeau vagoanele de marfă care sunt făcute dintr-un oţel special, la preţ de fier vechi, deci la un preţ mai mic decât adevărata loc valoare, iar diferenţa de bani şi-o însuşeau.
Prejudiciul în acest caz este de 3,6 milioane de euro.
Aproximativ 30 de persoane ar urma să fie duse la sediul DIICOT pentru audieri, mai spun sursele citate, potrivit cărora printre cei vizaţi s-ar număra şi şeful CFR Marfă din Timişoara.
Infracţiunile în acest dosar sunt constituire de grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Percheziţii la CFR Marfă, în Bucureşti şi Timişoara, într-un dosar privind vânzarea de vagoane de tren la fier vechi
3 mai 2017
- citeşte totul despre:
- perchezitii,
- bucuresti,
- timisoara,
- cfr,
- marfa,
- vagoane,
- fier vechi
(369 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Noul ministru al Agriculturii nu vrea aprozare cu produse româneşti
(7 noiembrie 2019)
88 vizualizări
CNAIR anunţă lucrări de întreţinere pe 12 drumuri naţionale
(13 iulie 2017)
515 vizualizări
O tânără din Craiova şi-a filmat propria moarte. Şocant ce a făcut, în timp ce era LIVE pe internet
(14 ianuarie 2020)
138 vizualizări
Protecţia Consumatorului vrea să facă „mystery shopping”
(16 ianuarie 2019)
39 vizualizări
Romsilva scoate la vânzare 83.000 de brazi şi molizi pentru Crăciun
(26 noiembrie 2017)
583 vizualizări
FMI cere un studiu de impact înaintea adoptării legii falimentului personal
(26 ianuarie 2015)
124 vizualizări
Revin zăpezile! Marţi şi miercuri se anunţă noi ninsori puternice
(14 ianuarie 2017)
1229 vizualizări
România a cucerit 45 de medalii la Jocurile Europene de vară Special Olympics 2014
(21 septembrie 2014)
87 vizualizări
Sfinţii Constantin şi Elena, tradiţii şi superstiţii
(21 mai 2022)
517 vizualizări
Vaccinul hepatitic B nu va mai fi adus în România până în ianuarie 2018, din motive de fabricaţie
(31 ianuarie 2017)
77 vizualizări
Câte persoane arestate la domiciliu au fost eliberate
(28 iunie 2015)
284 vizualizări
O profesoară din Alba a întreţinut relaţii intime cu un elev minor
(17 februarie 2019)
80 vizualizări
2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(1 octombrie 2020)
73 vizualizări
Trustul Intact înfiinţat cu banii fostei Securităţi!
(12 august 2014)
316 vizualizări
Avertizare meteorologică de vreme rea în toată ţara, de joi de la 20:00 până sâmbătă, la ora 10:00.
(2 decembrie 2021)
15 vizualizări
24 iunie, sărbători şi tradiţii fantastice
(24 iunie 2020)
74 vizualizări
Incendiul de pădure izbuncit în Parcul Naţional Domogled, stins după trei zile de intervenţie
(23 iulie 2017)
137 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024