Senatorii au aprobat, marţi, la solicitarea PSD, dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului Legii salarizării unitare, în dezacordul Opoziţiei care a solicitat ”dezbateri reale”. Procedura de urgenţă a fost aprobată cu 69 de voturi ”pentru” şi 34 ”împotrivă”.

”Este propunerea legislativă arhicunoscută, numită şi Legea salarizării unitare în sistem bugetar. Ea este de câteva luni în dezbatere publică, a fost depusă acum o săptămână în mod formal. Vă solicit adoptarea procedurii de urgenţă, ceea ce permite simplificarea şi urgentarea procedurilor, având în vedere că o bună parte din dezbateri în spaţiul public s-au făcut. Nu are rost să prelungim în mod nejustificat o astfel de dezbatere, înainte de a intra în comisii. Unele dintre măsuri ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2017”, a afirmat liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae.

”Noi credem că ar trebui să respingem această propunere”, a spus senatorul USR Florina Presadă, precizând că e de părere că acest proiect ”trebuie să stea cât mai mult în Parlament, cel puţin în procedură normală”, astfel încât să existe dezbateri reale pe marginea lui.

”Ştiu că a stat în dezbatere publică la sediul PSD şi aţi dat un mail la dispoziţie. Dacă la dumneavoastră s-a putut să se primească amendamente, cred că de bun simţ ar fi să avem o procedură de dezbatere cât mai amplă şi cât mai serioasă în Parlament, ca să nu dăm vreun rasol, aşa cum ne aşteptăm. V-aş ruga să ne gândim la modul foarte serios dacă ne mai putem permite şarada asta - aruncăm proiectul în Parlament, facem repede dezbatere, de fapt nu o facem şi ieşim cu un proiect care este deja sortit eşecului”, a afirmat la rândul său şi senatorul PNL Alina Gorghiu.

De asemenea, Traian Băsescu a afirmat că ar fi o ”mare eroare” discutarea în procedură de urgenţă a proiectului Legii salarizării unitare, propunând ca aceasta ”să meargă în procedură normală cu avizare de la toate comisiile”.

”Eu v-aş propune pentru a implica toţi senatorii în dezbaterea acestei legi ca toate comisiile să dea aviz, indiferent care este principalul obiect de activitate. Nu râdeţi domnilor! Altfel v-aş putea propune să dezbatem articol cu articol în plen şi n-o să vă placă. În plus am observat că mergeţi pe principiul să mergem cu mare viteză şi cu nebăgare de seamă. Discutăm de legea salarizării şi eu propun ca această lege să meargă în procedură normală cu avizare de la toate comisiile, inclusiv comisiile de dezvoltare strategie economică, spre exemplu”, a susţinut senatorul PMP Traian Băsescu.

În replică, Şerban Nicolae a spus că prevederile propunerii legislative sunt deja cunoscute de parlamentari.

”Faptul că o asemenea propunere legislativă nu mai e anunţată de preşedintele României de la Palatul Cotroceni eu spun că e un lucru bun, pentru că totuşi Parlamentul este unica autoritate legiutoare a ţării. Pe de altă parte eu constat, din luările de cuvânt, că avem colegi foarte bine informaţi şi foarte în temă cu această propunere legislativă, ba chiar se fac predicţii în legătură cu ineficienţa sau inaplicabilitatea ei, ceea ce înseamnă că se susţine afirmaţia mea că aveţi cunoştiinţă de această propunere, că aţi aprofundat-o şi că suntem gata pentru a o putea dezbate în Parlament”, a susţinut Şerban Nicolae.

viewscnt