Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţi, un amendament la proiectul de lege al graţierii potrivit căruia femeilor însărcinate şi întreţinătorilor de copii de până în 14 ani li se înjumătăţeşte pedeapsa cu închisoarea, senatorii jurişti respingând amendamentul lui Traian Băsescu de graţiere şi a femeilor condamnate pentru corupţie. Decizia a fost luat cu 9 voturi ”pentru” şi o abţinere.

Potrivit amendamentului, ”se graţiază în parte, cu jumătate, pedepsele cu închisoare între 6 şi 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”. Propunerea a fost făcută de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL).

Senatorul PMP Traian Băsescu a insistat ca de această prevedere să beneficieze şi femeile condamnate pentru corupţie.

”Din categoriile excluse (de la graţiere – n. r), elimin şi eu violenţa, dar să lăsăm pe cele care au făcut un act de corupţie. Au luat o mită într-o primărie, într-un minister (…) Poate am o sensibilitate aparte pentru femei. E cunoscută”, a propus Traian Băsescu în faţa Comisiei juridice a Senatului.

Amendamentul său a fost însă respins cu 9 abţineri şi doar un vot ”pentru”.

viewscnt