Loteria Română a anunţat că în ziua de Paşte, pe 16 aprilie, vor avea loc două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, cea lunară obişnuită şi cea specială de Paşte, la care vor participa bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie - 31 martie, fondul de premiere fiind de un milion de lei.
De asemenea, tot duminică, este programată şi extragerea lunară obişnuită, a bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 martie. Şi în acest caz, fondul de premiere este tot de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape.
”Prima etapă constă în extragerea bilelor care vor determina ziua şi luna emiterii, precum şi valoarea bonului câştigător pentru extragerea ocazională şi a bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonului câştigător, pentru cea lunară”, arată compania.
Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Extragerile din prima etapă vor fi organizate în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 16:00.
În cazul extragerii ocazionale de pPonurilor câştigătoare, iar la final vor fi extrase trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.
Rezultatele extragerilor vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.
Duminică vor avea loc două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, una lunară şi una specială de Paşte
15 aprilie 2017
(35 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ministrul Muncii: În luna ianuarie nu va exista pensionar cu un venit mai mic de 2.200 de lei
(14 decembrie 2021)
63 vizualizări
Misiune îndeplinită. Pompierii români trimişi în Grecia se întorc acasă, după ce incendiile au fost lichidate
(16 august 2021)
10 vizualizări
40 de decese în România! Ultimul: o tânără în vârstă de 27 de ani!
(29 martie 2020)
44 vizualizări
Tradiţii de Florii. Cele mai cunoscute superstiţii
(5 aprilie 2015)
225 vizualizări
Locurile în care puteţi fuma începând de mâine
(16 martie 2016)
346 vizualizări
Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene EXTREME - unde lovesc furtunile de gheaţă
(16 iunie 2021)
93 vizualizări
9 Mai devine zi de sărbătoare naţională
(27 septembrie 2016)
288 vizualizări
Poliţia anunţă modificarea Codului Rutier începând din 12 octombrie. Sancţiuni mai dure pentru şoferii care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului.
(17 septembrie 2019)
34 vizualizări
Reguli noi pentru amenzile de circulaţie
(21 mai 2015)
52 vizualizări
Senatul a votat: Păcănelele vor fi interzise în apropierea şcolilor. Doar un vot împotrivă
(14 martie 2023)
51 vizualizări
Crăciunul, una dintre cele mai importante şi mai populare sărbători
(25 decembrie 2022)
202 vizualizări
Samsarii care modifică datele maşinilor vor înfunda puşcăria!
(8 martie 2016)
178 vizualizări
Bacalaureat special în iulie pentru elevii care nu pot participa, din motive medicale, la prima sesiune. Orban: Mi-am dat acordul, mi se pare corect
(2 iunie 2020)
49 vizualizări
Guvernul majorează bursa pentru elevii şcolilor profesionale
(21 septembrie 2016)
613 vizualizări
Recomandări MS către populaţie pe caniculă
(29 iunie 2017)
44 vizualizări
Inspectoratele şcolare ar putea fi desfiinţate
(12 februarie 2016)
124 vizualizări
Oltchim vinde divizia de materiale de construcţii
(1 octombrie 2013)
183 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024