Profesor de psihologie clinică şi psihoterapie de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca Daniel David este de părere că jocul ”Balena Albastră” a fost transformat ”dintr-un fenomen care nu era atât de important într-un fenomen care devine foarte mare” şi că abia acum acesta ”poate să devină un pericol pentru copii şi adolescenţi”, spunând că ”este un exemplu de fake news cu efecte”. Profesorul spune că ”este vorba şi despre lipsă de educaţie, oamenii nu înţeleg esenţa informaţiei care le este transmisă”, adăugând că nu ştie cum primarul Capitalei şi ministrul de Interne ”vor şti să abordeze această temă” şi că în şcoli ar trebui să fie ”o intervenţie specializată”, scrie News.ro
Daniel David spune că iniţiativa ministrului de Interne şi a primarului Capitalei de a merge în câteva şcoli din Bucureşti pentru a discuta cu elevii despre ”Balena Albastră” ar putea avea efecte nedorite.
”Nu ştiu cum ministrul şi primarul vor şti să abordeze o astfel de temă. E ca şi cum ar merge să vorbească oamenilor despre stilul de viaţă pe care trebuie să îl avem pentru a ne controla tulburările cardio-vasculare. Nu vreau să fiu înţeles greşit, sesizarea este binevenită, dar după sesizare ar fi trebuit să lucreze cu specialişti pentru ca în şcoli să avem o intervenţie specializată”, susţine Daniel David.
David spune că problema jocului este abordată greşit şi atrage atenţia asupra faptului că nu există o legătură directă între cazurile de suicid şi jocul ”Balena Albastră”.
”Este bine să se implice, dar nu într-o manieră foarte vizibilă. Ar trebui să se implice susţinând specialiştii în domeniu, care după aceea să meargă în şcoli şi să monitorizeze situaţiile. Adevărul este că nu există nicio legătură demonstrată între aceste comunităţi şi suicid. Dacă te uiţi la oamenii care au murit în ultimul an, o să vezi că foarte mulţi, măcar cu un an înainte, au fost prin spitale. Nu putem totuşi să spunem că spitalul i-a omorât, ci au ajuns acolo pentru că aveau o boală. La fel şi în cazul acestor adolescenţi. Ei ajung în astfel de comunităţi care promovează astfel de jocuri pentru că au tulburări de tip depresiv, se gândesc la suicid şi caută astfel de comunităţi. Astfel de comunităţi pot să amplifice problema, nu să o cauzeze”, spune David.
Daniel David susţine că tinerii trebuie să discute despre acest joc cu specialişti cu expertiză în domeniu, iar campania de infomare să fie una cu caracter general, în toate instituţiile şcolare.
”Dintr-un joc, dintr-o comunitate obscură aşa cum există zeci pe internet, prin faptul că s-a rostogolit prin mass-media, am transformat un fenomen care nu era atât de important într-un fenomen care devine foarte mare. Abia acum acest joc şi această comunitate poate să devină un pericol pentru copii şi adolescenţi. Acum îi facem să devină curioşi şi să caute informaţii. Când nu cunoşti o marcă, dar vezi că toată lumea vorbeşte despre ea, devii curios. Părinţii şi profesorii ar trebui să fie foarte atenţi la manifestări de tip depresiv, care se văd în modul în care gândesc, în modul în care vorbesc şi în modul în care se comportă. Specialiştii ar trebui să facă activităţi de monitorizare, dar să fie vorba despre specialişti. Ce întâlnire poate fi între primar şi elevi? Cu câţi se poate întâlni? Dacă începi să vorbeşti despre fenomen atât de public, atragi atenţia asupra lui, în timp ce acţiunea specialistului poate fi mai pragmatică şi cu o vizibilitate mai scăzută. Ce vrem, să vorbim despre asta sau să avem un efect pragmatic prin care copiii să fie protejaţi?”, spune Daniel David.
Profesorul spune că povestea jocului ”Balena Albastră” este un caz de ”fake news”, care însă ar putea efecte serioase.
”Este un exemplu de fake news cu efecte. A început ca un fake news care din nimic a devenit ceva mare şi acum s-ar putea să aibă efecte negative mari. Nu există nicio dovadă că acest joc are rol cauzal în suicid. Am făcut o analiză tocmai pe informaţia că din noiembrie 2015 până în aprilie 2016 au fost 130 de tineri din Rusia care s-au sinucis. Statisticile spun că în anul 2013, în aceeaşi perioadă, au fost peste 460 de sinucideri. S-a pornit de la date false şi avem o poveste care sperie, care a prins în spaţiul public şi ar putea să aibă acum un impact real”, mai spune David.
Daniel David pune isteria provocată de acest joc în legătură cu nivelul de educaţie şi cu capacitatea adulţilor de a se raporta corect la adolescenţi şi la problemele pe care aceştia le au.
”Este vorba şi despre lipsă de educaţie. Oamenii nu înţeleg esenţa informaţiei care le este transmisă. Dacă tu, dintr-un text context, rămâi doar cu ideea că jocul ”Balena Albastră” te face să te sinucizi, e o problemă de educaţie. Apoi este şi o problemă care ţine de curiozitatea tinerilor. Ei simt nevoia de a se revolta faţă de reguli şi la vârsta asta, dacă le spui să nu facă ceva, îi faci curioşi şi chiar vor face acel ceva. Este o combinaţie de mai mulţi factori”, explică Daniel David.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că va avea, marţi, alături de primarul Capitalei, Gabriela Firea, întâlniri cu elevii din mai multe şcoli bucureştene pentru a le spune cât de periculos este jocul "Balena Albastră".
Vineri, primarul comunei gălăţene Braniştea, Marian Adamache, spunea că a aflat că şapte copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani care învaţă la şcoala din localitate şi-au provocat tăieturi pe mâini. El a spus că este vorba inclusiv despre o fată care a recunoscut că a jucat jocul "Balena albastră". Poliţiştii au deschis o anchetă pentru loviri sau alte violenţe.
Lunea trecută, un băiat în vârstă de 11 ani din judeţul Dâmboviţa s-a spânzurat, primele verificări ale poliţiştilor în acest caz indicând faptul că acesta era interesat de jocul ”Balena Albastră”.
Tot în Dâmboviţa, poliţiştii au identificat alţi şase copii, cu vârste între 9 şi 17 ani, interesaţi să participe la acest joc, poliţiştii demarând activităţi de informare preventivă cu elevii, cadrele didactice şi părinţii.
De asemenea, cinci elevi de la o Şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, în 17 martie, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spuneau că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, au afirmat că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.
Şi poliţiştii braşoveni fac o anchetă în cazul unui tânăr de 19 ani din Codlea care s-a sinucis în urmă cu trei săptămâni, pentru a stabili dacă gestul acestuia are vreo legătură cu jocul ”Balena albastră”. O anchetă este în derulare şi în cazul unei fete de 19 ani, internată la Centrul de plasament din Codlea, care a alertat autorităţile că a primit un cod de acces pe telefonul mobil pentru a intra în acest joc.
"Balena Albastră” este un joc online lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.
Jocul le-ar impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care ar putea ajunge până la a-şi lua viaţa.
Profesorul Daniel David, despre ”Balena Albastră”: Am transformat un fenomen care nu era atât de important în unul care devine foarte mare. E un exemplu de fake news cu efecte
4 aprilie 2017
(243 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Proiect. Limita de viteză în localităţi ar putea creşte
(16 octombrie 2016)
361 vizualizări
Percheziţii de amploare în Bucureşti: poliţiştii au spart o reţea de samsari de telefoane de lux
(11 august 2022)
13 vizualizări
CNSU: certificatul verde pentru acces în restaurante, malluri sau la evenimente
(16 septembrie 2021)
21 vizualizări
Locul din România inclus de New York Times pe lista destinaţiilor de vizitat în 2020
(13 ianuarie 2020)
50 vizualizări
Cresc cazurile de viroză în rândul copiilor. Medicii cer vaccin antigripal
(12 septembrie 2022)
25 vizualizări
Fratele Preşedintelui Băsescu a fost reţinut de procurorii DNA
(19 iunie 2014)
93 vizualizări
Guvernul intenţionează să premieze cu bani elevii care au obţinut media 10 la bacalaureat şi la evaluarea naţională
(23 iulie 2017)
313 vizualizări
Cărţile de identitate se modifică. Cum vor arăta noile documente
(20 februarie 2019)
57 vizualizări
Donatorii de sânge ar putea primi tichete de masă de 150 de lei
(9 august 2017)
607 vizualizări
Universitatea din România cea mai bine clasată în topul celor mai bune din lume în funcţie de performanţă
(13 ianuarie 2016)
295 vizualizări
Măsuri împotriva caniculei: corturi în punctele aglomerate, containere pentru prim-ajutor, reducerea timpului de aşteptare în staţiile RATB
(23 iunie 2017)
503 vizualizări
Omul de afaceri chilian suspectat că a fugit cu 920 de milioane de dolari este extrădat
(15 martie 2017)
150 vizualizări
Copiii cadrelor didactice au gratuitate la cazarea în cămine şi internate
(12 iulie 2016)
351 vizualizări
Hackerii care au spart baza de date a Camerei Deputaţilor cer o răscumpărare de 40.000 de euro
(30 ianuarie 2024)
30 vizualizări
Opt elevi dintr-o tabără din Mediaş au ajuns la spital
(4 august 2016)
52 vizualizări
Evaluările la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni
(18 mai 2015)
192 vizualizări
Senatul a decis: violatorii vor fi castraţi chimic!
(8 decembrie 2014)
228 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole