Elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani ”pot beneficia” de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare, potrivit unei modificări a Legii educaţiei naţionale, aprobată luni de plenul Senatului.
Propunerea iniţială prevedea că elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani beneficiază de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare. Potrivit unui amendament asumat de Comisia de învăţământ din Senat, aliniatul s-a modificat, astfel că elevii respectivi ”pot beneficia de masa şi cazare gratuite.
În forma iniţială a propunerii legislative se prevedea că aceste cheltuieli cu cazarea şi masa elevilor din învăţământul profesional şi tehnic se asigură din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
În forma amendată de comisia de învăţământ se prevede că "acoperirea cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile judeţene prin decizii proprii".
Propunerea a fost aprobată cu 91 voturi ”pentru”, două abţineri şi un vot ”împotrivă”.
Senatul a fost for decizional, legea urmând să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Elevii din învăţământul profesional şi tehnic ”pot beneficia” de masă şi cazare gratuită
4 aprilie 2017
(405 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Intră în vigoare de la 1 ianuarie. Lovitură cruntă pentru 5 milioane de români
(16 decembrie 2020)
207 vizualizări
Hunedoara: 300 de mineri s-au blocat în subteran
(22 februarie 2016)
33 vizualizări
Vouchere sociale 2022. Când se virează a treia tranşă de 250 lei pentru alimente şi mese calde
(20 octombrie 2022)
24 vizualizări
Zăpadă de cinci metri pe Transfăgărăşean
(26 mai 2017)
686 vizualizări
În loc să îşi testeze copiii acasă, unii părinţi vând pe internet testele de salivă primite de la şcoală
(7 decembrie 2021)
13 vizualizări
Când şi cum se vor desfăşura Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Anisie: Cel mai probabil, elevii vor purta măşti
(4 mai 2020)
225 vizualizări
Maşinile mai vechi de 15 ani ar putea deveni istorie
(14 iulie 2021)
473 vizualizări
CNAIR: Rovinieta şi peajul nu vor putea fi achiziţionate duminică prin SMS sau online
(31 octombrie 2020)
129 vizualizări
Sorina poate părăsi ţara. Decizia luată de Judecătoria Slatina
(18 iulie 2019)
43 vizualizări
Statul la stat. Director de restaurant, numit manager de spital: „Şcoala vieţii a mea face mai mult decât două facultăţi”
(4 iunie 2020)
374 vizualizări
Bani mai puţini pentru copiii născuţi prematur
(16 aprilie 2014)
110 vizualizări
Reuters, despre vizita Papei în România: Un avertisment în privinţa noilor ideologii
(3 iunie 2019)
62 vizualizări
Primele două cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în România
(4 decembrie 2021)
430 vizualizări
Cutremur în judeţul Vrancea. S-a produs la 75 de kilometri adâncime
(13 martie 2019)
45 vizualizări
Dosarul morţii procuroarei Luminiţa Şega a fost redeschis
(31 ianuarie 2015)
306 vizualizări
Orban: Nunţile, botezurile şi transportul public, cei mai mari factori de risc pentru infectarea cu COVID
(1 octombrie 2020)
182 vizualizări
27, 28 şi 29 decembrie NU vor fi zile libere!
(19 decembrie 2017)
549 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024