Un şofer, care a omorât doi oameni, după ce a trecut de 3 ori pe roşu, ar putea sta la închisoare 25 de ani. În premieră pentru justiţia din România, procurorii îl acuză de omor calificat, în loc de omor din culpă. Este un precedent important, într-o ţară în care inconştienţa nu mai poate fi o scuză pentru miile de oameni care-şi pierd viaţa în fiecare an, în accidente rutiere
Accidentul a avut loc în urmă cu două luni, în centrul Iaşului, în zona Podu Roş. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum un autoturism pătrunde în intersecţie regulamentar.
Un alt autoturism pătrunde ca o ghiulea în intersecţie, pe culoarea roşie a semaforului. În urma impactului, atât şoferiţa, care mergea regulamentar, în vârstă de 57 de ani, cât şi soţul ei, de 58 de ani, au murit pe loc.
Şoferul vinovat, Claudiu Paşnicu, a fugit de la locul accidentului. Tânărul s-a predat, câteva ore mai târziu, venind însoţit de un avocat.
La 2 luni de la accident, procurorii ieşeni l-au trimis în judecată pentru omor calificat, o infracţiune mult mai gravă decât uciderea din culpă. A contat, spun procurorii, că şoferul a fost un pericol public.
Conform Codului penal, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, un şofer riscă maximum 7 ani şi jumătate de închisoare. În timp ce, pentru omor calificat pedeapsa poate ajunge chiar şi la 25 de ani.
Premieră în România: un şofer ar putea sta 25 de ani după gratii pentru omor calificat
3 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- sofer,
- romania,
- inchisoare,
- procurori,
- omor
(57 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Posibila cauză a incendiului de la ATI Piatra Neamţ - un injectomat, spun surse judiciare
(16 noiembrie 2020)
87 vizualizări
Este alertă alimentară în România. Produsul în care au fost găsite metale grele, inspectorii trag un semnal de alarmă
(5 august 2022)
25 vizualizări
Trenuri întârziate, 17 decembrie. Două linii, blocate de copacii căzuţi
(17 decembrie 2018)
71 vizualizări
Percheziţie domiciliară la un cetăţean francez în Făgăraş pentru trafic de droguri de risc; suspectul este handbalistul Pierre Yves Ragot
(5 iunie 2020)
88 vizualizări
Al patrulea caz de infecţie cu coronavirus confirmat în România.
(3 martie 2020)
50 vizualizări
Tulcea: Trecere de pietoni inteligentă, pentru prevenirea accidentelor rutiere
(20 noiembrie 2016)
152 vizualizări
Cazul alocaţiilor reduse în Austria. Autorităţile române vorbesc de discriminare
(6 ianuarie 2019)
85 vizualizări
Încep înscrierile pentru prima sesiune de anul acesta a Bacalaureatului
(28 ianuarie 2018)
354 vizualizări
ANPC a făcut PRĂPĂD pe litoral: amenzi de peste 350.000 de lei şi unităţi ÎNCHISE, după MULTIPLE nereguli găsite
(21 iulie 2020)
137 vizualizări
Învăţătoarea de la o şcoală din Braşov, care jignea copiii, a fost penalizată cu tăierea a zece la sută din salariu timp de trei luni
(18 martie 2017)
501 vizualizări
Guvernul se pregăteşte de momentul în care spitalele nu vor mai avea capacitatea de a interna decât cazurile medii şi severe de coronavirus, gestionarea cazurilor uşoare urmând a fi preluată de medicii de familie.
(15 octombrie 2020)
120 vizualizări
Wizz Air şi Blue Air caută stewardese
(27 noiembrie 2015)
488 vizualizări
Defăimarea socială, contravenţie amendată cu sume între 1.000 şi 60.000 lei
(8 octombrie 2015)
62 vizualizări
Salariaţii pot lucra la mai mulţi angajatori deodată, însă ce limitări există?
(29 ianuarie 2017)
491 vizualizări
Bacalaureat 2016: Rezultatele vor fi afişate marţi, până la ora 16.00
(12 iulie 2016)
218 vizualizări
Percheziţii într-un dosar în care sunt vizaţi 25 de poliţişti ai IPJ Sibiu / Aceştia ar fi primit mită, sub forma unor sponsorizări pentru echipa de fotbal a Poliţiei
(19 mai 2021)
29 vizualizări
15% în plus la salariile profesorilor! De când se aplică majorarea?
(6 februarie 2017)
1099 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024