Un băiat de 17 ani, dintr-o comună buzoiană, a murit sub un mal de pământ. Săpa o fosă septică, împreună cu nişte prieteni, atunci când a fost îngropat de viu. Abia după mai bine de două ore de eforturi disperate, echipele de salvare au reuşit să-l scoată, dar era fără viaţă. Procurorii şi inspectorii de muncă spun că minorul lucra la negru, fără să fie respectate normele de siguranţă.
Nenorocirea s-a produs într-o gospodărie din comuna Smeeni, judeţul Buzău. Băiatul de 17 ani, împreună cu doi prieteni, săpa o fosă septică.
La un moment dat, un mal de pământ s-a prăbuşit peste cei trei, care lucrau în groapa adâncă de 5 metri.
Amicii victimei au reuşit să iasă singuri. În scurt timp, mai multe echipaje de pompieri şi un utilaj greu au venit să dea la o parte pământul care-l acoperise pe adolescent. Abia după două ore şi jumătate de eforturi disperate, a fost scos la suprafaţă.
Din păcate, băiatul nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost declarat mort.
Inspectorii de muncă au stabilit că cei trei minori lucrau la negru, fără echipament de protecţie, iar malurile gropii nu erau asigurate conform normelor legale.
Patronul firmei care-i trimisese pe minori la muncă va fi amendat şi va răspunde penal pentru moartea a tânărului de 17 ani. Dacă va fi găsit vinovat de ucidere din culpă, acesta riscă între 2 şi 7 ani de închisoare.
Un minor care muncea la negru a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
12 martie 2017
(513 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alertă meteo: cod galben de CANICULĂ şi disconfort termic accentuat - temperaturi de peste 38 de grade
(28 iulie 2020)
137 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă: La Craiova vom demara un program-pilot, între 10-17 mai, pentru ca în toate centrele să vaccinăm oameni fără programare pe platformă, doar prin prezentare directă, 24 de ore din 24.
(28 aprilie 2021)
46 vizualizări
Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi adus astăzi în ţară; sâmbătă, regele va fi înmormântat la Curtea de Argeş
(13 decembrie 2017)
593 vizualizări
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat vor fi afişate luni
(10 iulie 2017)
71 vizualizări
Sistemul cardului de sănătate a picat din nou
(7 noiembrie 2016)
308 vizualizări
Cod GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în şase judeţe
(19 septembrie 2017)
412 vizualizări
ANSPDCP, autoritatea de protecţie a datelor cu caracter personal a dat 55 de avertismente şi amenzi pentru încălcarea GDPR
(24 octombrie 2019)
43 vizualizări
Vom vota primarii într-un tur sau în două?Curtea Constituţională decide!
(4 mai 2016)
284 vizualizări
Fericirea are program naţional!
(9 octombrie 2013)
81 vizualizări
Dosarul Caracal ajunge în instanţă.
(15 ianuarie 2020)
32 vizualizări
Informaţii proaspete despre noua taxă auto: Cum o plătim?
(31 octombrie 2018)
51 vizualizări
237 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, in Romania
(11 iunie 2020)
111 vizualizări
PROGRAMUL hipermarketurilor de CRĂCIUN şi de REVELION
(26 decembrie 2015)
573 vizualizări
TULCEA: Medici de familie, buni de plată, după ce i-au ajutat pe bolnavii de cancer
(16 martie 2016)
63 vizualizări
Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Furtuni şi vânt pe mare, în Grecia; cursele maritime din mai multe porturi, suspendate
(17 ianuarie 2019)
32 vizualizări
CNA: Campania pentru alegerile parlamentare parţiale,"pe bani" în emisiunile de promovare
(26 martie 2014)
76 vizualizări
După viituri şi inundaţii vine CANICULA! 7 judeţe ale ţării, sub COD ROŞU
(23 iunie 2021)
73 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024