Poliţiştii au dat amenzi de peste 4,5 milioane de lei, în perioada 1 februarie - 9 martie, în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru verificarea legalităţii comerţului cu flori şi plante ornamentale, anunţă IGPR.
În urma verificărilor care au vizat legalitatea importurilor şi achiziţiilor intracomunitare, transportul, depozitarea şi comercializarea florilor şi plantelor ornamentale, peste 72.000 de flori şi 1,7 tone de plante ornamentale fără documente legale au fost indisponibilizate.
La nivel naţional, poliţiştii au efectuat 507 acţiuni, verificând 2.110 societăţi comerciale, 6.467 de persoane fizice şi 7.242 de autovehicule.
"La activităţi au participat 4.739 de poliţişti, 945 de la investigarea criminalităţii economice, 1.253 de poliţişti rutieri, 2.359 de la ordine publică şi 182 de la transporturi, care au fost sprijiniţi de specialişti din cadrul ANSVSA şi MADR", precizează Poliţia Română.
Echipele de control au constatat 215 infracţiuni, dintre care 27 de fapte de evaziune fiscală, aplicând 2.885 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.556 de natură economică, în valoare totală de 4.619.438 de lei.
"Pe parcursul acţiunilor desfăşurate, au fost indisponibilizate sau confiscate 13.726 de fire de flori din achiziţii intracomunitare, 35.648 de fire de flori din import, 22.822 de fire de flori produse în România, 332 de plante ornamentale şi 1.743 kg. de plante pentru decoraţiuni, în valoare totală de peste 207.000 de lei", mai arată poliţiştii.
În cadrul veriticărilor, poliţiştii au constatat şi 84 de infracţiuni la regimul siguranţei rutiere şi au aplicat 7.723 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier (35 pentru alcool), în valoare de 1.158.450 lei.
Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au reţinut 602 permise de conducere şi au retras 247 de certificate de înmatriculare, precizează IGPR.
Amenzi de peste 4,5 milioane de lei pentru comerţ ilegal cu flori şi plante ornamentale
11 martie 2017
(465 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Risc de infectare cu coronavirus ridicat la grădiniţe şi creşe
(15 septembrie 2020)
94 vizualizări
Răsturnare de situaţie în cazul elevilor de la Ştei eliminaţi de la Bacalaureat.
(15 septembrie 2015)
294 vizualizări
Peste 45.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie
(16 august 2018)
43 vizualizări
Familiile piloţilor din elicopterul prăbuşit în lacul Siutghiol, amendate de autorităţi
(28 decembrie 2014)
92 vizualizări
Proiectul care ar permite fumatul în spaţii închise special amenajate, aviz negativ în comisiile Camerei Deputaţilor
(29 decembrie 2016)
405 vizualizări
Pompierii au stins peste o sută de incendii şi au acordat primul ajutor în mai mult de 900 de cazuri, în ultimele 24 de ore
(16 aprilie 2017)
35 vizualizări
Crin Antonescu: România TV, postul de casă al familiei Ponta-Ghiţă
(23 februarie 2014)
110 vizualizări
Vasilescu: Punctul de pensie va creşte de la 1 iulie, nu sunt probleme
(18 iunie 2017)
721 vizualizări
Un clujean a fost vindecat de propriul câine
(1 iulie 2013 - Clara ION)
302 vizualizări
Prelungirea mandatelor aleşilor locali, aprobată de Parlament
(15 iunie 2020)
57 vizualizări
Medicii din mai multe spitale din ţară vor intra în grevă japoneză pe 21 martie
(4 martie 2016)
73 vizualizări
Militarii şi poliţiştii vor avea pensie specială. Cum se va calcula valoarea acesteia
(9 martie 2016)
463 vizualizări
Garda de Mediu în acţiune. În primele patru luni a aplicat amenzi de zeci de milioane de lei
(10 mai 2022)
43 vizualizări
4.841 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(8 ianuarie 2021)
68 vizualizări
Avioanele de vânătoare F-16, implică costuri suplimentare uriaşe
(10 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
161 vizualizări
Fără vaccin împotriva difteriei şi a tetanosului pentru bebeluşi
(22 aprilie 2015)
310 vizualizări
Răniţii din Colectiv pot primi concediu medical doar trei luni de la incident
(25 ianuarie 2016)
256 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024