Meteorologii au avertizat că, de vineri după-amiază până duminică seara, vor fi ploi în sudul, estul şi centrul ţării, ninsori la munte, precipitaţii mixte în estul Transilvaniei şi în vestul şi nordul Moldovei, precum şi vânt în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, unde la rafală va atinge viteze de 60-70 de kilometri pe oră. 

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, care este valabilă de vineri, ora 13.00, până duminică, la ora 22.00, în sudul, estul şi centrul ţării, temporar, va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat, mai ales în zona montană, 25-30 de litri pe metru pătrat.

La munte, la început vor fi precipitaţii mixte, iar începând de sâmbătă vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60-70 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în regiunile estice şi sud-estice, cu viteze de 50-55 de kilometri pe oră, iar în estul Transilvaniei, precum şi în vestul şi nordul Moldovei, duminică vor fi precipitaţii mixte.