Alte patru decese provocate de gripă au fost înregistrate în perioada 6-12 februarie, numărul total al victimelor din acest sezon ajungând la 24 anunţă, joi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Cele patru decese noi au survenit la cazuri cu infecţii respiratorii acute severe (SARI), două fiind de tip AH3N2,  iar două cu virus gripal tip A , nesubtipat.

Din cele 24 de decese, 20 au fost la persoane cu virus gripal AH3N2, unul cu AH1N1, iar trei cu tipul A, nesubtipat.

Cele mai multe decese, 19, au fost la grupa de vârstă peste 19 ani. Totodată, 22 dintre cele 24 de victime au avut condiţii medicale preexistente.

Niciuna dintre persoanele decedate nu a fost vaccinată, mai precizează CNSCBT.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a SARI au fost confirmate în laborator 513 cazuri de gripă, dintre care 419 cu tip AH3N2, 78 cu virus A nesubtipat, un caz cu virus AH1N1 şi 15 de tip B.