Subvenţia alocată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pentru constituirea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor înregistrează o creştere de la 83 de lei la 201 lei pe student bugetat, pe lună, începând cu semestrul II al anului universitar 2016-2017, ceea ce reprezintă o creştere a bugetului, la capitolul asistenţă socială, cu 300 de milioane de lei faţă de sumele alocate anul trecut în acest scop, anunţă MEN.
Ministerul Educaţiei Naţionale a explicat, luni, că majorarea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor de la 83 de lei la 201 lei pentru fiecare student bugetat, pe lună, a condus la o creştere a bugetului, la capitolul asistenţă socială, cu 300 de milioane de lei faţă de sumele alocate anul trecut în acest scop.
Bursele se acordă pe perioada derulării tuturor activităţilor didactice, iar numărul beneficiarilor depăşeşte 150.000 de studenţi, arată MEN.
Condiţiile de eligibilitate pentru a intra în posesia burselor, precum şi sumele repartizate în funcţie de fiecare tip de bursă (performanţă, merit, studiu, socială) sunt stabilite de senatele universitare, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei şi cu regulamentele proprii.
Începând cu 1 februarie, potrivit unei hotărâri de Guvern, studenţii români şi străini din învăţământul universitar cu frecvenţă - licenţă, master, doctorat - au gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanţă sau de rutele călătoriilor, mai spune Ministerul Educaţiei.
De această măsură beneficiază 464.273 de studenţi, indiferent de vârstă, cu condiţia să fie înmatriculaţi în instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu.
Potrivit ministerului, eliberarea legitimaţiilor gratuite de călătorie, cât şi a abonamentelor lunare gratuite se face astfel: până la începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere la transport, respectiv a unui act de identitate (carte de identitate sau paşaport); după începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, cât şi a unui act de identitate respectiv carte de identitate sau paşaport; până la începerea anului universitar 2017/2018, pentru studenţii care nu au beneficiat de legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, pe baza unei adeverinţe eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi.
De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50 la sută pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
În ceea ce priveşte transportul cu metroul pentru studenţi, s-a decis diversificarea ofertei tarifare, aceasta incluzând, pe lângă abonamentul lunar cu reducere 50 la sută, în primă fază, şi restul de titluri de transport: două călătorii, 10 călătorii, abonament săptămânal, abonament de o zi, cu reducere 50 de la sută, în faza a II-a, mai exact începând cu 1 iulie 2018, potrivit MEN.
Studenţii orfani sau studenţii proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul pe tot parcursul anului universitar. Pe perioada valabilităţii abonamentului lunar, studenţii nu mai pot beneficia de reducere la alte titluri de călătorie cu metroul.
Suma alocată bugetului Ministerului Transporturilor pentru decontarea facilităţilor la transportul pe calea ferată şi cu metroul a elevilor şi studenţilor este de 200 de milioane de lei, arată Ministerul Educaţiei.
Creşterea burselor pentru studenţi a mărit bugetul asistenţei sociale cu 300 de milioane de lei
7 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- minister,
- educatie,
- burse,
- studenti,
- semestru,
- buget,
- asistenta sociala,
- feroviar,
- trenuri
(71 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Şoferii care nu plătesc amenda în 30 de zile ar putea rămâne fără permis
(15 septembrie 2017)
564 vizualizări
Poliţia Română ţine sub observaţie mii de bolnavi psihic periculoşi predispuşi la crime, violuri şi tâlhării
(17 decembrie 2016)
403 vizualizări
Dăncilă anunţă OUG pentru pedepsirea violatorilor: ”Voi duce un adevărat război”
(19 august 2019)
43 vizualizări
Legea prin care deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de zile reduse din pedeapsă, promulgată de Iohannis
(15 iulie 2017)
114 vizualizări
Cum se va face predarea online? Monica Anisie: Copiii vor putea primi note în catalog, cu acordul părinţilor
(23 aprilie 2020)
133 vizualizări
Ministrul Educaţiei: De luni, cursurile vor fi reluate în format fizic în şcolile şi grădiniţele cu rata de vaccinare a personalului de peste 60%, iar celelalte rămân în online.
(5 noiembrie 2021)
18 vizualizări
Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume locuia la Buşteni! Ce au găsit poliţiştii la percheziţii!
(24 iunie 2020)
208 vizualizări
Vinerea Mare, Vinerea Patimilor
(29 aprilie 2016)
257 vizualizări
Lista ţărilor din zona verde de coronavirus: cei care vin în România nu vor sta în izolare
(30 iunie 2020)
232 vizualizări
Probleme GRAVE în Bucureşti: Se surpă terenul în Cotroceni. Zeci de persoane evacuate
(13 decembrie 2015)
325 vizualizări
Alocaţiile copiilor au fost majorate!
(14 februarie 2019)
35 vizualizări
Elevii de clasa a VII-a din Bucuresti nu au nici acum trei manuale, desi scoala a inceput demult
(21 octombrie 2019)
48 vizualizări
A început programul “Litoralul pentru toţi”. Cât costă o cameră la mare
(16 mai 2016)
345 vizualizări
Aproximativ 35.000 de amenzi aplicate de Poliţia Rutieră în şapte zile
(17 august 2016)
280 vizualizări
Ce a decis CNA în cazul celor două televiziuni care nu au respectat doliul naţional în Tragedia Colectiv
(9 decembrie 2015)
197 vizualizări
Lider de sindicat din penitenciare: Din 12.000 de angajaţi, 7.000 au semnat declaraţii de refuz al orelor suplimentare. Se va asigura doar paza deţinuţilor
(8 august 2017)
135 vizualizări
CNAIR: Transfăgărăşanul ar putea fi închis după ce o stâncă de 1.000 de tone s-a prăbuşit
(22 iunie 2017)
459 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024