Ministerul Justiţiei organizează, luni, o dezbatere publică privind proiectele de ordonanţă de urgenţă care vizează graţierea şi modificarea codurilor penale, la care sunt aşteptate peste 200 de persoane. Dezbaterea are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au manifestat în Bucureşti împotriva celor două proiecte. Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi în Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, dar şi în diaspora. O altă demonstraţie a fost anunţată, pe Facebook, pentru luni dimineaţă, în faţa Ministerului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00, sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii.
Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.
Dezbaterea publică privind proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse este programată luni, între orele 10.00 şi 12.00 la sediul Ministerului Justiţiei (MJ), Sala de consiliu, etajul I, precizează reprezentanţii MJ.
Timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, potrivit MJ.
Dezbaterea are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au protestat în Capitală faţă de cele două proiecte de ordonanţă, în urma unui apel lansat pe Facebook.
Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi la Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Alba Iulia, dar şi în diaspora.
Un nou protest este anunţat, de altfel, pe aceeaşi pagină de Facebook, pentru luni dimineaţă, chiar în faţa Ministerului Justiţiei.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.
Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi că beneficiari ai folosului patrimonial de pe urmă faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.
Dezbatere publică la Ministerul Justiţiei, privind ordonanţele de graţiere şi de modificare a codurilor penale
30 ianuarie 2017
(417 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Esplanada Casei Poporului, reamenajată
(10 octombrie 2013)
125 vizualizări
Belgia, Olanda, Germania, Israel, dispuse să preia pacienţi răniţi în incendiul de la Colectiv
(6 noiembrie 2015)
226 vizualizări
Un român, erou la Londra. A murit apărându-i pe cei care petreceau de Revelion, într-un club
(3 ianuarie 2019)
90 vizualizări
Loteria bonurilor fiscale. Când vom afla valoarea şi data bonurilor câştigătoare din august 2015
(19 septembrie 2015)
502 vizualizări
Îţi expiră paşaportul? MAI te anunţă prin SMS că ai nevoie de altul
(7 martie 2018)
382 vizualizări
Vacanţă ratată
(9 iulie 2014 - Răzvan BUNEA)
163 vizualizări
Peste 45.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie
(16 august 2018)
43 vizualizări
1.182 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(29 iulie 2020)
86 vizualizări
CFR Călători: 80 de trenuri sunt anulate miercuri în sudul şi estul ţării
(11 ianuarie 2017)
74 vizualizări
Mărturia cutremurătoare a unui prahovean: Cum m-a ocolit moartea pe 30 octombrie, Clubul Colectiv Bucureşti
(31 octombrie 2015)
218 vizualizări
Scandal la ANPC. Inspectorii ar fi primit şpagă în bani sau produse de la restaurantele asiatice
(4 octombrie 2019)
97 vizualizări
Scandalul contestaţiilor la Evaluarea Naţională 2021. Părinţii sunt revoltaţi de diferenţele mari între note
(6 iulie 2021)
27 vizualizări
Descinderi la Pandurii Târgu Jiu
(10 iulie 2013)
90 vizualizări
Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni
(17 martie 2016)
140 vizualizări
Încă 4 români ucişi de coronavirus!
(26 martie 2020)
90 vizualizări
Câţi bani va cheltui România pentru primirea refugiaţilor
(22 septembrie 2015)
39 vizualizări
EDU.RO ADMITERE LICEU. S-au publicat rezultatele repartizării la licee
(12 iulie 2019)
54 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024