CFR Călători a anulat miercuri 80 de trenuri, majoritatea fiind legături între localităţi din sudul şi estul ţării, iar din cauza ninsorii şi a viscolului se circulă cu restricţii de viteză pe regionalele Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.
Situaţia este mult mai gravă decât marţi, când au fost anulate doar 44 de trenuri.
"Circulaţia trenurilor va fi adaptată şi pe parcursul zilei de miercuri condiţiilor meteo extreme. În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe", a precizat compania de stat.
Cea mai gravă situaţie estte pe ruta Bucureşti - Constanţa, unde, din cauza condiţiilor meteo extreme, se circulă cu plug antemergător.
Compania face eforturi pentru a realiza, miercuri, o legătură dus şi una întors de la Bucureşti (9:30 plecare) către Constanţa şi retur (7h30 plecare Constanţa).
În prezent, utilaje şi echipaje feroviare ale companiei intervin pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi, şi Constanţa.
"Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren", a precizat CFR Călători.
CFR Călători: 80 de trenuri sunt anulate miercuri în sudul şi estul ţării
11 ianuarie 2017
(74 vizualizări)
Pentru companie, proiritatea este de a asigura călătorilor un transport fără riscuri şi de a realiza legături între marile oraşe pe magistrale.
CFR Călători avertizează, totuşi, că unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri.
Din aceeaşi categorie:
OTV emite din nou
(16 octombrie 2013)
167 vizualizări
Curtea Constituţională: Durata arestului la domiciliu şi a arestului preventiv nu trebuie să depăşească 180 de zile
(4 noiembrie 2015)
86 vizualizări
Strategia privind domeniul achiziţiilor publice a fost aprobată de Guvern
(24 octombrie 2015)
143 vizualizări
S-a întors iarna! Trafic rutier îngreunat pe mai multe drumuri judeţene. 160 de localităţi au rămas fără curent electric
(20 aprilie 2017)
129 vizualizări
Alertă ANM: Cod GALBEN de furtuni, în jumătate din ţară. Capitala este vizată începând de miercuri seara
(31 iulie 2019)
65 vizualizări
ANM a emis cod galben în Bucureşti şi alte 10 judeţe
(22 martie 2022)
137 vizualizări
Mai multe maşini casate la un centru Remat au fost distruse într-un incendiu extins de la vegetaţia uscată
(17 iulie 2017)
308 vizualizări
AFP: Papa Francisc, în România pentru a consolida dialogul cu ortodocşii şi a susţine minorităţile religioase şi etnice
(31 mai 2019)
45 vizualizări
ANSVSA: 14 focare de trichineloză, descoperite în opt judeţe din ţară
(15 decembrie 2016)
276 vizualizări
Nu mai poţi avea permis de conducere în România, este oficial: ce te lasă fără carnetul de şoferi pentru totdeauna
(20 decembrie 2022)
92 vizualizări
Sfintii Imparati Constantin si Elena
(21 mai 2019)
34 vizualizări
DNA ar vrea să poată intercepta WhatsApp
(27 mai 2021)
50 vizualizări
Institutul Naţional de Hematologie: Colecta de sânge a scăzut la nivel naţional cu o treime, este pragul critic. Facem apel la donare
(7 august 2017)
211 vizualizări
4.951 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(7 ianuarie 2021)
91 vizualizări
Cseke Attila: Avem 74.000 de angajaţi care trebuie să primească salariu; pentru luna decembrie, nu avem asigurată această sumă
(18 noiembrie 2021)
119 vizualizări
Iaşi: Racla cu moaştele Sfintei Parascheva, scoasă spre închinare
(11 octombrie 2015)
440 vizualizări
Din 1 martie, 51 de medicamente scumpe pot fi prescrise direct asiguraţilor
(1 martie 2017)
308 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024