Peste 5.400 de nereguli privind apărarea împotriva incendiilor au fost găsite de pompieri la controalele făcute în clădirile în care duminică vor fi secţiile de votare. Pompierii le vor atrage atenţia membrilor secţiilor de votare să nu blocheze căile de acces cu cabine de vot şi să asigure funcţionarea instalaţiilor şi sistemelor de apărare împotriva incendiilor. 

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), inspectorii de prevenire au făcut în ultimele zile 14.492 de verificări în clădirile în care sunt organizate cele 18.626 secţii de votare, fiind constatate şi înlăturate peste 5.400 nereguli privind apărarea împotriva incendiilor, pentru care au fost date 11 amenzi în cuantum de 15.000 de lei.

Înaintea alegerilor parlamentare, pompierii le vor spune membrilor secţiilor de votare cum trebuie să fie făcută evacuarea votanţilor, materialelor şi documentelor specifice procesului electoral, în cazul în care s-ar produce un incendiu.

Pompierii le vor atrage atenţia membrilor secţiilor de votare să amplaseze cabinele de vot astfel încât să nu blocheze căile de acces şi să nu îngreuneze accesul la instalaţiile de hidranţi interior. De asemenea, pompierii vor atenţiona că trebuie marcate căile de evacuare şi că acestea trebuie să fie în permanenţă practicabile, la fel ca şi instalaţiile şi sistemele de apărare împotriva incendiilor, cum sunt instalaţiile de iluminat de siguranţă şi de stingere a incendiilor.

Peste 8.000 de pompieri vor asigura, duminică, paza la 5.248 de secţii de votare, iar alţi 5.000 vor fi pregătiţi să intervină în cazul în care în secţii s-ar produce incendii.