Moţiunea de unire a Bucovinei cu România (15/28 noiembrie 1918)

Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

considerând că în cuprinsul hotarelor aceste ţări se găseşte vechiul Scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceava, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;considerând că fii ai acestei ţări umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcătorilor din afară şi a cotropirii păgâne;

considerând că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei Habsburgilor;

considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri cu care el voieşte să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, izgonirea lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică;

considerând că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de câştig ale acestei ţări şi despoiată în mare parte de vechea sa moştenire;

considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţă că marele vis al neamului se va înfăptui când se vor uni toate ţările române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi, s-au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru neamurile, şi când în urma loviturilor zdrobitoare Monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm:

Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României.

Rezoluţia Marii Adunării Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918)

Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria de mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiunii, dacă ea ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura, pentru păcatele părinţilor şi ca urmare ea va trebui să asigure tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc, aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorinţi.

Civilizaţiunea, care ne-a eliberat, pretinde de la noi respectul pentru dânsa şi ne obligă să prăbuşim în noul nostru stat, orice privilegiu şi să statorim, ca fundamentul al acestui stat : munca şi răsplata ei integrală.

I. Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. (aplauze frenetice. Trăiască România Mare! Lumea se scoală în picioare, mâinile se ridică. Ora e punct 12)

Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunei române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre. (voci trăiască, aclamaţiuni, aprobări)

II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea constituantei, aleasă pe baza votului universal. III. În legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, adunarea naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.

3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament (voci: Trăiască femeile! Trăiască. Aclamaţiuni pe galerie. Doamnele flutură batistele).

4. Desăvârşită libertate de presă, libertate de asociere şi întrunire: liberă propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.

5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri desfiinţând fidei comisiile în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politice agrare este pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.

6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avanta je, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea naţională dă expresiunea dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul, ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mamă, România.

VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm libertatea naţiunilor subjugate până aici în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotăreşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, cari în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea Naţiunei Române.

VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale faţă de puterile aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizaţiunea din ghearele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Naţiunei Române din Transilvania, Banat şi ţara ungurească adunarea naţională hotăreşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea, să reprezinte Naţiunea Română, ori când şi pretutindeni, faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile, pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.

În sfârşit, Vă rog să le primiţi aceste rezoluţiuni şi închei cu aceea, că legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptăţeşte azi a zice:

„Trăiască România Mare!“ (aplauze nesfârşite)

Discursul lui Iuliu Maniu (Alba Iulia, 1 decembrie 1918)

[...] Noi ne simţim ca orbul care de zeci de ani n-a văzut lumina zilei, când printr-o binefacere dumnezeiască i se deschid ochii şi vede lumina sfântă a soarelui. Noi suntem aici ochii poporului, care văd azi lumina libertăţii neamurilor. [...]

Pentru înlăturarea oricăror îndoieli ale străinilor asupra ce voim să facem prin unirea noastră şi libertatea noastră naţională, — Marele Sfat Naţional Român declară că nu voieşte un imperiu de asuprire. Nu voim, ca din asupriţi, ce-am fost, să devenim asupritori. Voim să asigurăm libertatea pentru toţi şi dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare: Marele nostru Sfat Naţional ţine să accentueze, că urmează vechiul nostru proverb: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face“. Noi voim pe acest pământ al României Mari să întronăm libertatea naţională pentru toţi. Voim ca fiecare naţiune să se poată cultiva în limba ei, să se roage lui Dumnezeu în credinţa ei şi să ceară dreptate în limba ei.

Noi, care am vărsat lacrimi văzând limba noastră scoasă din şcoli, biserici, justiţie, nu o vom lua altora. Nu vom lua putinţa vieţii de la alţii. Nu voim să trăim din sudoarea altora, pentru că noi putem trăi din vrednicia şi puterea noastră, prin munca noastră. (Aplauze entuziaste). Numai printr-un regim democratic putem întări ţara noastră românească, mai ales când trebuie să ţinem seama de cerinţele vieţii moderne de stat. Numai având un regim de drepturi şi libertăţi înlăuntrul ţării, vom avea tărie să validăm cauza noastră în afară. Deplina libertate a tuturor straturilor sociale, — e o garanţie pentru binele ţării. De aceea Marele Sfat Naţional Român a pus în proiectul lui de rezoluţie acel punct care vorbeşte de înfăptuirea regimului democratic.

[...] Vă rugăm să primiţi unanim proiectul nostru de rezoluţii. Acest proiect arată cărarea pe care mergând înainte, ne vom putea atinge idealul şi să punem temelia unei Românii Mari şi unite, care în veci are să fie, ca în ea să se înfăptuiască spiritul desăvârşitei democraţii şi dreptatea socială.