Federaţia Sanitas anunţă, luni, că va picheta Ministerul Sănătăţii în zilele de 22 şi 29 noiembrie, precum şi în 6 decembrie, între orele 11.00 şi 13.00, în semn de solidaritate cu sindicaliştii care vor negocia Contractul Colectiv de Muncă la nivelul sectorului medical.

"Până acum, sănătatea nu a fost considerată un sector prioritar pentru cei care guvernează în prezent  această ţară şi dorim să le aducem în atenţie, încă o dată, problemele cu care se confruntă angajaţii din sănătate şi asistenţa socială", spun reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

Ei solicită Ministerului Sănătăţii, conform deciziei Consiliului Naţional, o întâlnire de urgenţă privind negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector.

Federaţia Sanitas a transmis, în 4 noiembrie, o scrisoare deschisă ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, în care i-a cerut să îşi dea demisia şi să îşi ceară scuze faţă de cadrele medicale, acuzându-l că tratează angajaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială "într-un mod abject” şi că s-a folosit de buna credinţă a sindicaliştilor, lăsând impresia că va găsi pârghiile legale pentru a le rezolva problemele.

Federaţia Sanitas îl acuză pe ministrul Muncii că nu şi-a respectat promisiunile, în urma negocierilor.

"Negociem încă de la înscăunarea dumneavoastră la ministerul pe care îl conduceţi şi astăzi, am dat dovadă de bună-credinţă, am încercat să găsim soluţii, dar de fiecare dată, după discuţiile purtate, am constatat că dumneavoastră nu v-aţi respectat întocmai promisunile", i-au transmis sindicaliştii ministrului Dragoş Pîslaru.

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas susţin că au organizat un program de acţiuni sindicale care i-ar fi permis ministrului să vină cu soluţii, astfel ca greva generală să nu fie declanşată.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis, în 3 noiembrie, că greva cadrelor medicale din Federaţia Sanitas este ilegală, soluţia instanţei nefiind definitivă, dar executorie.

Sindicaliştii au anunţat, încă de pe 1 noiembrie, că greva este suspendată în urma promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament.

Federaţia Sanitas a declanşat o grevă generală în 31 octombrie, iar Ministerul Sănătăţii a cerut anularea protestului la Tribunalul Bucureşti.

Deputaţii comisiilor reunite de muncă şi buget au aprobat, în 31 octombrie, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede mai multe majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, personalul din învăţământ precum şi sporurile medicilor, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi reprezentantul Ministerului de Finanţe nu au fost de acord cu aceste majorări.

viewscnt