Solistul Andrei Găluţ, singurul membru al trupei Goodbye to Gravity care a supravieţuit în urma incendiului din clubul Colectiv, nu s-a recuperat medical nici la un a de la tragedie şi se află în continuare la tratament în străinătate. Conform apropiaţilor artistului, acesta şi-ar dori să ajungă în ţară pentru comemorările din faţa clubului Colectiv, dar nu ştie dacă va primi permisiunea medicilor.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, Andrei Găluţ a suferit arsuri pe mâini, pe faţă şi pe umăr, dar şi arsuri ale căilor respiratorii.

Apropiaţi ai solistului Andrei Găluţ, în vârstă de 32 de ani, au declarat pentru News.ro că artistul a fost supus unor noi intervenţii chirurgicale pentru refacerea pielii în zone în care a fost distrusă de arsuri şi continuă recuperarea medicală pentru a-şi putea folosi mâna dreaptă.

”Andrei este în continuare în străinătate şi se mută dintr-o ţară în alta, în funcţie de locul în care se află clinicile la care trebuie să fie tratat. Evoluţia sa este bună şi stă mai bine şi cu moralul, merge la psiholog şi a devenit tot mai încrezător că va putea revenit acasă curând, poate de săbătorile de iarnă”, a spus un apropiat.

Conform acestuia, Andrei Găluţ şi-ar dori să fie prezent la comemorarea care va avea loc în faţa Clubului Colectiv la un an de la producerea tragediei: ”Îşi doreşte foarte mult să fie la comemorare, dar nu ştie dacă va primi permisiunea medicilor”.

Andrei a fost transferat, în primăvară, de la spitalul din Olanda, unde a fost operat, la o clinică privată din Germania, pentru recuperare fizică. Familia îi este alături şi îl însoţeşte la clinici diferite din Europa, în funcţie de locul în care este trimis de medici pentru tratamente.

Recent, pe pagina de Facebook a trupei Goodbye To Gravity a fost postat un clip nou pentru piesa "Heed the Call", dar şi un mesaj adresat fanilor: ”La aproape un an de la ultima postare de pe această pagină, revenim cu cel mai greu mesaj pe care l-am scris vreodată. Pe vremea aceasta, în 2015, formaţia Goodbye to Gravity se pregătea să lanseze noul disc, intitulat «Mantras of War». Trupa avea foarte multe planuri: să scoată cele mai ambiţioase videoclipuri din carieră, să ofere concerte excepţionale şi să plece într-un lung turneu naţional, urmat de primul turneu european. Cel mai mult conta muzica, iar băieţii voiau ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume. Este din nou octombrie, un an mai târziu... Încă îi mai plângem pe cei pe care i-am pierdut şi ne amintim de ei şi de ceea ce au lăsat în urmă. «Heed the Call» este o piesă care trebuia să aibă o altă poveste. Videoclipul a fost iniţial filmat pentru a scoate în evidenţă energia pură care alimenta concertele formaţiei, precum şi devotamentul pe care cei cinci muzicieni îl arătau artei lor. Acum, atât melodia cât şi clipul au o însemnătate mai adâncă - ne amintesc de moştenirea nemuritoare a trupei şi ne arată că Goodbye to Gravity va fi mereu cu noi, în sufletele noastre”.

Din trupa Goodbye to Gravity făceau parte: Andrei Găluţ (solist), Alex Pascu (bas), Bogdan Lavinius Enache (tobe), Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru (chitarişti). Albumul lor de debut intitulat "Goodbye to Gravity”, lansat în 2012, a fost numit "Cel mai bun album metal al anului 2012, iar în 30 octombrie 2015 trupa lansa cel de-al doilea album - "Mantras of War".

Chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru au murit în noaptea incendiului, alături de alţi 25 de oameni, în timp ce bateristul Bogdan Lavinius Enache a murit în 8 noiembrie, în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia, iar Alex Pascu a decedat în 11 noiembrie, la un spital din Franţa.

SURSA: News.ro