Judecătorii instanţei supreme au decis vineri seara instituirea măsurii de arest la domiciliu pe durata de 30 de zile pentru viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Decizia instanţei, care a fost anunţată presei de către avocatul viceguvernatorului BNR, este executorie, dar nu definitivă.

Arestul la domiciliu va fi executat la locuinţa lui Olteanu de la Snagov.

"Este o decize pe care doamna preşedinte (n.r.-a completului de judecată) a considerat-o corectă, adecvată la situaţia de fapt. Nu am cum să comentez această decizie. Este opţiunea domniei sale. Se va comunica această decizie atât Parchetului, care are posibilitatea de a formula contestaţie în termen de 48 de ore. Şi noi am contestat-o deja, considerăm că cel mult controlul judiciar se impunea. În condiţiile în care nu înţelege de ce i se petrece acest lucru, nu are cum să fie decât bulversat emoţional, fizic, psihic. Nu se aştepta la acest lucru. (...) La expirarea ordonanţei de reţinere va fi plasat în arest la domiciliu, în Snagov. Este foarte jenat de situaţia în care se află, niciodata nu se gândea că poate să fie într-o astfel de situaţie", a declarat Constantin Durgheu, avocatul viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu.

Anterior avocatul lui Olteanu a spus că clientul său îşi va anunţa săptămâna viitoare, luni, demisia din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale.

Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea, după mai multe ore de audieri, fiind acuzat de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, Olteanu ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.