Absolvenţii de liceu tocmai ce au terminat toate probele examenului de Bacalaureat, iar acum aşteaptă cu emoţie rezultatele.

Proba de Limba şi Literatura Română i-a pus în dificultate pe mulţi dintre tineri, care au ales să prezinte romanul „Moromeţii” de Marin Preda, deşi ar fi trebuit să aleagă un roman interbelic. Pentru a obţine totuşi punctajul aferent celui de-al treilea subiect, mii de elevi au semnat o petiţie în care cer ca greşeala să le fie trecută cu vederea.

Dincolo de confuzia legată de romanul interbelic, unii dintre candidaţi au reuşit să scrie şi adevărate perle pe foile de examen.

Iată câteva dintre cele mai amuzante, prezentate de stirileprotv.ro, adevarul.ro şi mediafax.ro:

„Jocurile sunt importante pentru dezvoltarea ta în faţa colegilor, adică aia care se oftică când le spui că ai ajuns la un nivel peste ei”

„Jocurile sunt făcute ca să te enervezi că nu poţi să treci pentru un anumit nivel”

„În romanul interbelic lumea este prezentată tristă sau fericită pentru că se gândeşte la războiul care a trcecut, dar şi la ăla care urmează”

„În Ion viaţa este prezentată foarte grea pentru personajul principal care e lacom după avere şi moare de ciudă că alţii au mai mult”

„Ultima noapte de dragoste prezintă viaţa grea când îţi laşi iubita acasă şi pleci la luptă şi nu mai faci…”.

„Romanul interbelic s-a născut după primul război mondial, dar nu înainte de al doilea”

„Morometii are ca personaj pe Marin Moromete, care are o viziune despre lume în care ţăranul român avea copii, pe care îi bătea, deoarece ei cereau haine şi fugeau cu oile la oraş, mai ales unul dintre fraţi, Nilă”

„Moromete era zgârcit, dar nu era beţiv, ci era fumator”

„Mama îmi scoate ochii pentru că cheltui banii pe care oricum mi-i dă tata, care lucrează în străinătate”

„Jocul pe calculator e dăunător, te poate prosti”

„Pe calculator, jocurile sunt bune, te învaţă să fii mai deştept decât eşti”

„Iubirea e ceva care îţi trece prin stomac, râgâi când nu mai ai sentimente“

”Tema iubirii este a frustratului Petru”

”Nu prea ai cum să caracterizezi pe vreo cineva că ei vorbesc despre ceva”

”Lectura are şi părţi bune şi părţi rele, ce naiba să ajute literatura din şcoală”

”Lectura e deosebit de şucară când citeşti despre vedete nu despre frustraţi”

”Romanul psihologic Moara cu noroc îl are ca protagonist pe Ştefan Gheorghidiu care o omoară pe Florica cu o sapă. Ea studentă la litere, fiind sensibilă, moare brusc, fără să respire”

”Ion este roman psihologic, tratează zbuciumul său când sărută pământul ca pe o iubită”

”Am ales romanul Luceafărul, prezintă psihologia stelei, adică a Luceafărului când scoboară din ceruri. Luceafărul este obsedat de fată şi scoboară la ea când îl strigă”

”Cratima ajută la formarea unui ritm bun în poezia lui Muşatescu”

”Tema este lungă şi profundă”

”Două scene din Moromeţii lui Camil Petrescu este: când îl bate pe ăla cu ciomagu ca-n Moldova frăţioare şi când Nilă o înjură pe soţia lui Catrina”

”Dispozitivele electronice sunt cele mai importante, viaţa mea”

”Ela era îndrăgostită de Harap şi îi taie capul să se asigure că este al ei”

”Ion ăla i-o trage ăleia după sobă, cu ta-su de faţă. Aşa fraier era parcă nu mai era altă casă”