Poliţiştii au constatat peste 350 de infracţiuni şi au aplicat peste 230 de sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj cinegetic. Poliţiştii au constatat numeroase fapte de braconaj, cu laţuri şi câini, cu arme artizanale şi chiar cu arme letale deţinute ilegal.

Poliţia Română desfăşoară, începând din august, până pe 31 decembrie, la nivel naţional, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din I.G.P.R., o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional.

Până în prezent, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii specializaţi în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au constatat 359 de infracţiuni în domeniul braconajului cinegetic. De comiterea acestora sunt suspectate 215 persoane, dintre care 5 au fost reţinute sau arestate preventiv.

În 158 de cazuri, infracţiunile de braconaj cinegetic au fost comise cu arme letale, dintre care 148 erau deţinute legal şi 10 erau deţinute ilegal, iar în 8 cazuri au fost folosite laţuri capcană (5) şi câini de vânătoare (3).

De asemenea, au fost constatate, în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic, 165 de infracţiuni, dintre care 90 prevăzute de Codul Penal şi 75 prevăzute de alte acte normative.
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 233 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 91.379 de lei.
Au fost ridicate în vederea confiscării 86 de arme, dintre care 75 de vânătoare sau tir, 2 artizanale şi 9 arme neletale, 1.239 de bucăţi de muniţie, precum şi 329 de kg. de carne de vânat.