Peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creştere şi dezvoltare fizică normală, arată World Vision România.

Situaţia este mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României şi unde sărăcia este citată ca principala cauză a abandonului şcolar.

„Situaţia copiilor din mediul rural este disperată”, susţinea la finele anului trecut Philip Alston, raportorul special ONU pentru sărăcie extremă şi excluziune socială. Acesta menţiona că riscul de sărăcie pentru copiii de la ţară este de trei ori mai mare decât pentru cei din mediul urban, iar situaţia se înrăutăţeşte de la un an la altul. Dacă în 2012, unul din 10 copii din zonele rurale au declarat că se culcă flămânzi, în 2014 această rată a crescut la 1 din 8 copii, conform unui studiu realizat de World Vision România şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. 

„În plus faţă de cei 40% care se confruntă cu riscul de sărăcie sau de excluziune socială, se estimează că 29% suferă de privaţiuni materiale severe, de aproape trei ori mai mult decât media UE”, se menţionează în concluziile preliminare ale vizitei în România a lui Philip Alston.

În acelaşi timp, Raportul Parlamentului European arată că în privinţa sărăciei copiilor, România conduce detaşat, cu 51%, urmată de Bulgaria, unde 45,2% dintre copii se află în risc de sărăcie.

Dincolo de aceste statistici îngrijorătoare sunt sute de mii de copii care încearcă în fiecare zi să trăiască cu senzaţia de foame continuă şi să îşi ignore stomacul gol în timpul orelor de curs. În satele din Romania oamenii se lupta zi de zi cu sărăcia, principala lor ocupaţie fiind agricultura de subzistenţă şi creşterea animalelor. Pe copiii acestora îi zăreşti pe uliţe, bucurându-se de jucării improvizate. Rar – sau niciodată – aceşti copii îşi părăsesc satul, fără a şti cum lumea se deschide şi ce şanse pot găsi dincolo de aceste limite.

Statisticile oficiale continuă să rămână alarmante în ceea ce priveşte procentul din populaţia României care trăieşte în sărăcie extremă sau cu riscul excluziunii sociale, în ciuda strategiilor şi a legilor adoptate, ale căror prevederi nu au fost aplicate şi, astfel, nu se regăsesc în îmbunătăţirea nivelului de viaţă al românilor. Ceea ce aceste statistici nu subliniază suficient de clar este faptul că un copil care experimentează sărăcia sau sărăcia extremă poartă cu el riscul de a nu se integra niciodată într-o societate care i-a neglijat drepturile elementare: hrană, educaţie, sănătate.

„În România rurală găsim la fiecare pas copii care parcurg, prin frig şi ploaie, distanţe mari pentru a ajunge la şcoală. Odată ajunşi la destinaţie, flămânzi, obosiţi şi înfriguraţi, nu mai surprinde pe nimeni că nu se pot concentra la orele de curs sau că sunt tentaţi să renunţe. Aşa se explică şi frecvenţa cu cel puţin două procente mai mare cu care se înregistrează abandonul şcolar în mediul rural. Aceşti copii sunt prioritatea noastră, ei trebuie să fie încurajaţi să meargă la şcoală pentru că educaţia este singurul mijloc prin care sărăcia să nu fie perpetuată de la o generaţie la alta. Nu ne mai putem permite, ca societate, să lăsăm sărăcia să reducă sanşele copiilor la educaţie şi la o existenţă demnă ca viitori adulţi. World Vision România militează pentru abordarea integrată a fenomenului părăsirii timpurii a şcolii, oferind copiilor sprijinul necesar prin programe de educaţie remedială, de dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă sau chiar sprijin material pentru familiile care nu îşi permit să-şi trimită copiii la şcoală”, a declarat Daniela Buzducea, director naţional World Vision România.

Rata abandonului şcolar în România a trecut în 2014 de 18%, în timp ce în Uniunea Europeană media de părăsire timpurie a şcolii este de 11.1%. Conform unui studiu realizat de World Vision România, procentul copiilor care abandonează şcoala în fiecare an este de 2,4%.

Mai grav este faptul că România este fruntaşă  nu doar la rata abandonului şcolar. Conform Comisiei Europene, cheltuielile publice ale României pentru educaţie au reprezentat 3% din PIB în 2012, ceea ce reprezintă, din nou, cel mai scăzut procent din UE. Iar în tot acest peisaj sumbru, Guvernul amână alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, conform prevederii Art. 8 din Legea 1/2011.