Liderii principalelor organizaţii sindicale au anunţat marţi, 12 aprilie, că ministrul Muncii, Ana Costea, a decis retragerea proiectului Ordonanţei privind salarizarea în sectorul bugetar.

„Ministrul Muncii, doamna Ana Costea, şi-a asumat răspunderea de a retrage în mod oficial din cadrul Guvernului acest act normativ. Este un pas înainte în vederea rezolvării problemelor pe care noi le-am semnalat.(..) este un act normativ care trebuie dezvoltat foarte clar chiar dacă este vorba de condiţionări financiare şi de a-l face funcţional şi a corecta disfuncţionalităţi constatate la alegea actuala de salarizare”, a spus Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.

De asemenea, potrivit lui Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, actualul proiect nu ar face altceva decât să accentueze „starea de haos existentă, din punct de vedere salarial, în sectorul bugetar”.

„Felicităm poziţia ministrului Costea pentru că, în urma discuţiilor purtate cu confederaţiile sindicale şi reprezentanţii federaţiilor bugetare, a luat decizia retragerii acestui proiect de Ordonanţă care n-ar face altceva decât să accentueze starea de haos existentă din punct de vedere salarial în sectorul bugetar”.