Fiscul le-a pus gând rău persoanelor fizice care vând în mod repetat produse IT pe site-urile de profil, anunţă cotidianul.ro. ANAF ar putea trece la verificarea amănunţită a utilizatorilor, informează B1 TV.

Iniţiativa a pornit la îndemnul lui Toberiu Pop, directorul unuia intre cele mai mari magazine online din România. Totul, după cazul unei persoane fizice care pe parcursul a doi ani a reuşit să vândă nu mai puţin de 1.500 de telefoane, televizoare şi tablete şi a încasat peste un milion de lei din această afacere.

Bărbatul ar fi trebuit să plătească statului 370.000 de lei taxe şi impozite, însă acesta nu şi-a declarat tranzacţia. Anunţurile au fost postate pe reţele de socializare sau pe site-uri de profil.

Pop crede că autorităţile ar trebui să ia măsuri drastice în cazul persoanelor care vând în repetate rânduri produse pe internet, iar primul pas ar fi o cooperare între conducerea site-urilor, poliţie şi ANAF, pentru că, de cele mai multe ori cei care fac astfel de afaceri sunt fie hoţi, fie evazionişti.

De asemenea, Tiberiu Pop spune că produsele IT nu provin din UE, iar calitatea acestora este, de multe ori, îndoielnică. Aşadar, este posibil ca în curând, tot ce se vinde pe internet să fie monitorizat de agenţii Fiscului.