Parlamentarii nu ştiu ce să mai facă pentru a se întrece în privilegii. Pentru că le era prea lene, probabil, să meargă în oraş pentru a lua medicamente, s-au gândit că ar fi mai bine să vină medicamentele la ei. Şi mai repede, dar şi mai ieftin. Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitari şi angajaţi din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă, reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei, iar orice medicament poate fi adus în 2-4 ore. Evident, au apărut reacţii ale societăţii civile, care le aminteau parlamentarilor că ei ar trebui să fie exemple în acest sens, nu să îşi creeze tot felul de avantaje. La fel de evident este faptul că pe parlamentari nu-I afectează asta, pentru că sunt bolnavi. D-aia vor medicamente mai ieftine!
Medicamente mai ieftine pentru parlamentari!
8 octombrie 2013
(89 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Avertizare de călătorie în Grecia. MAE anunţă că joi toţi transportatorii publici se vor afla în grevă generală, iar transportul aerian, rutier, feroviar şi maritim nu va funcţiona.
(14 octombrie 2020)
61 vizualizări
Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, decalată cu o săptămână
(9 februarie 2015)
215 vizualizări
Recomandări MS către populaţie pe caniculă
(29 iunie 2017)
44 vizualizări
O aplicaţie ANCOM poate permite clienţilor să rupă abonamentul dacă viteza Internetului nu respectă parametrii din contract
(12 iunie 2019)
37 vizualizări
Andrei Ştefănescu a fost testat pozitiv cu coronavirus! Care este starea artistului
(18 iunie 2020)
1805 vizualizări
Subiectul dat la proba de germană a simulării Evaluării Naţionale, retras la scurt timp şi înlocuit
(26 februarie 2015)
72 vizualizări
Autorităţile anunţă că au identificat în România trei cazuri ale mutaţiei ce “pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului şi, posibil, asupra eficacităţii vaccinale”
(6 mai 2021)
66 vizualizări
Instructoare auto, transportată la spital după un accident violent cu un camion
(5 noiembrie 2019)
153 vizualizări
Tragedie pe calea ferata : Coliziune între un autoturism şi un tren soldata cu 4 victime !
(4 iulie 2019)
302 vizualizări
Bacău. Restaurantele, cinematografele şi sălile de jocuri de noroc se închid în Municipiul Bacău şi în cinci comune, din cauza creşterii numărului cazurilor de coronavirus.
(29 septembrie 2020)
217 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 4, 2 în Marea Neagră
(4 decembrie 2019)
69 vizualizări
Alexandru Rafila, prima reacţie după decizia CCR privind purtarea măştii de protecţie în aer liber. Ce schimbări vor avea loc: „E de bun simţ”
(16 februarie 2022)
15 vizualizări
Fără nunţi, botezuri şi mese festive în toată ţara. Prelungirea stării de alerta, adoptată astăzi de Guvern
(14 octombrie 2020)
153 vizualizări
Decizie fără precedent a unui tribunal din Spania în favoarea unui muncitor român
(14 august 2015)
446 vizualizări
Esplanada Casei Poporului, reamenajată
(10 octombrie 2013)
125 vizualizări
Politistul care a preluat apelul la 112 al Alexandrei: Era un caz deosebit, asa l-am perceput. Multi zic ca am grabit-o
(1 august 2019)
118 vizualizări
Structura anului şcolar, modificată!
(10 septembrie 2015)
417 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024