Autorităţile tulcene au impus, începând de vineri, restricţii de circulaţie pe unele drumuri judeţene şi pe Dunăre, pentru a micşora impactul problemelor care ar putea să apară din cauza cotelor crescute ale fluviului.Începând de astăzi (vineri, n.red.), se instituie restricţii de viteză pe Dunăre până la limita producerii valurilor pe toate relaţiile de transport în deltă. Aceste restricţii se vor menţine până când nu va mai exista pericolul degradării digurilor, ridicarea măsurii urmând să se facă printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU)', a declarat vineri, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Tulcea, Marin Bădiţă, care este şi preşedintele CJSU.

În ceea ce priveşte restricţiile de circulaţie pe drumurile judeţene, potrivit sursei, acestea intră în vigoare începând de vineri, astfel că relaţia Tudor Vladimirescu-Plauru nu va mai putea fi accesată decât de autoturisme cu masa totală maximă de 20 de tone, iar relaţia Plauru-Chilia Veche va fi posibilă doar pentru autoturismele cu masa maximă de 7 tone.

'Viteza maximă a autovehiculelor care pot circula începând de vineri pe drumul Tudor Vladimirescu-Chilia Veche, la solicitarea Consiliului Judeţean, va fi de 40 de kilometri pe oră, decizia fiind luată având în vedere problemele cu care se confruntă deja acest drum judeţean', a mai spus prefectul Bădiţă.

O altă restricţie de circulaţie a fost impusă începând de vineri pe drumul judeţean 222M, astfel încât în satul Grindu nu vor mai putea ajunge decât autovehicule cu masa totală de până la 20 de tone, viteza maximă de circulaţie pe dig fiind stabilită la 40 de kilometri pe oră.

Preşedintele CJSU a menţionat că în ultimele zile autorităţile locale din Pardina şi Ceatalchioi, ambele situate pe braţul Chilia al Dunării, au executat din resurse proprii lucrări de consolidare a digurilor. 'Aşteptăm cereri de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din cele două comune în vederea acordării de sprijin pentru suplimentarea cantităţilor de piatră necesare consolidării digurilor', a precizat preşedintele CJSU.

Prefectul Bădiţă a inspectat vineri zona Măcin-Smârdan şi a constatat că deocamdată nu sunt probleme, digul neavând deocamdată fisuri.

'Administratorul digului a decis ca în perioada 15-17 martie pe acest tronson de drum naţional să nu fie permisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone. La această restricţie, membrii CJSU au adăugat în şedinţa de astăzi (vineri, n.red.) restricţii de viteză, astfel încât pe relaţia Măcin-Smârdan autoturismele vor circula cu viteza maximă de 60 de kilometri pe oră, iar autocamioanele cu viteza maximă de 40 de kilometri pe oră', a mai spus prefectul judeţului Tulcea.

Până în momentul de faţă, potrivit sursei, cotele ridicate ale Dunării nu au dus la inundarea terenurilor agricole sau a unor gospodării din judeţ.

De peste o săptămână, Dunărea a depăşit cota de atenţie pe raza oraşului Isaccea. Vineri, conform Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ), nivelul fluviului în acest oraş este de 410 centimetri, cu 90 de centimetri mai mare decât cota de atenţie şi cu 188 de centimetri mai mic decât cota de inundaţie.

La Tulcea, nivelul Dunării a fost vineri de 330 de centimetri, cu 10 centimetri mai mare decât cota de atenţie şi cu 80 de centimetri mai mic decât cota de inundaţie.

Tendinţa apelor Dunării pentru următoarele zile, potrivit AFDJ, este de creştere cu până la 25 de centimetri.

Toate digurile pe care s-au impus restricţii de circulaţie începând de vineri au fost realizate în urmă cu peste 50 de ani, iar în ultimii 10 ani au ridicat probleme autorităţilor locale şi judeţene aproape în fiecare primăvară, intervenţiile realizate în situaţii de urgenţă având doar un caracter provizoriu, potrivit specialiştilor în domeniu.