Sărbătoarea Mărţişorului are loc în prima zi a lunii martie, prima lună a primăverii. Cuvântul ‘mărţişor’ are origini latine şi este numele popular al lunii martie.

Mărţişorul este un calendar simbolic reprezentat de un şnur bicolor alb-roşu, care adună zilele, săptămânile şi lunile anului în două anotimpuri, iarnă şi vară. Acesta este dăruit de l martie, ziua Dochiei, străvechi început de an agrar.

Generalizat astăzi la sate şi oraşe, mărţişorul este confecţionat din două fire colorate alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor şi femeilor care îl poartă agăţat în piept, sau legat la mână, una sau mai multe zile.

Tradiţia mărţişorului este o moştenire românească veche de peste 8 000 de ani, iar mărţişorul îşi are originea în credinţele şi practicile agrare de atunci. În România, cele mai vechi dovezi ale sărbătorii tradiţionale de mărţişor au fost găsite de arheologi la Schela Cladovei, în Mehedinţi fiind vorba despre pietre de râu cu urme de vopsea albă şi roşie, culorile a căror împletire simbolizează geneza şi regenerarea vieţii.

Pe vremea dacilor simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, simboliza viaţa, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul mărţişorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două părţi.

Potrivit altor surse, mărţişoarele constau în monede care erau atârnate de fire subţiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile din cauza soarelui. Erau purtate până când înfloreau copacii, apoi erau atârnate de crengile acestora.

Unele legende populare identificate de etnologi ca fiind de filieră geto-dacă spun că firul Mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte, acestea se referă şi la zilele Dochiei, cele nouă Babe şi obiceiurile legate de acestea. Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea anului agrar, asemeni Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere.

Simbolul şnurului realizat din cele două părţi răsucite a fost iniţial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească. Pe acea vreme şnurul era alcătuit din alte două culori: alb şi negru.

Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale, şi simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei. Din această cauza partea roşie din mărţişor reprezintă sângele şi sacrificiul, şnurul schimbându-şi culorile din negru cu alb în roşu cu alb.

Şnurul era făcut de femei, şi era purtat fie la piept fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărţişorul, ci şi tinerii şi adulţii. Mai mult, era legat şi la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

Mărţişorul se poartă până când se arată semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie este aruncat în direcţia de unde vin păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”. În unele regiuni, mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate şi se agaţă de crengile unui copac. Se crede că dacă pomul va rodi, omul va avea noroc.

Dacă în satele transilvănene, mărţişorul se agăţa şi la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viaţa, puterea regeneratoare care se crede că ar fi stimulată prin însăşi „culoarea vieţii”, în Dobrogea, Mărţişorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie mare şi înaripat.

Întrucât Mărţişorul este inseparabil de tradiţia Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români şi aromâni, singura diferenţă fiind aceea că, în timp ce la români mărţişorul se poartă începând cu ziua de 1 martie, la aromâni mărţişorul se punea în ajunul sărbătorii. De la aromâni, obiceiul a fost preluat şi de alte popoare din centrul şi sud-estul Europei.

În zilele noastre, mărţişorul, format din două şnururi împletite, este un simbol al primăverii, iar sărbătoarea Mărţişorului simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă.