Peste 100 de migranţi, între care şi 34 de copii, care călătoreau de mai multe zile pe Marea Mediterană cu o barcă gonflabilă de mici dimensiuni în pericol de scufundare au fost salvaţi de o navă a Poliţiei de Frontieră Române şi predaţi autorităţilor italiene în Portul Lampedusa.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, nava "Ştefan cel Mare", aflată în misiune de patrulare în cadrul Operaţiunii Maritime Comune Triton 2015/Triton 2016 coordonată de Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX), a primit, marţi, în jurul orei 18.00, o solicitare de la Centrul Maritim de Coordonare (MRCC Rome) pentru a salva peste 100 de persoane aflate pe o ambarcaţiune gonflabilă, în pericol de scufundare în Marea Mediterană.

”În jurul orei 22.00, nava «Ştefan cel Mare» a Poliţiei de Frontieră Române a localizat ambarcaţiunea gonflabilă la bordul căreia se aflau peste 100 de persoane. În urma evaluării situaţiei de la faţa locului (temperatură scăzută, supraaglomerarea bărcii şi riscul iminent de a se scufunda) poliţiştii de frontieră români au decis ca persoanele să fie aduse la bord. Astfel, toţi cei 119 imigranţi au fost transferaţi la bordul navei «Ştefan cel Mare», unde personalul Poliţiei de Frontieră Române le-a acordat asistenţă şi primul ajutor”, se precizează în comunicat.

Imigranţii, toţi bărbaţi, între care şi 34 de copii, erau deshidrataţi şi aveau simptome de hipotermie. Ei au declarat că provin din Gambia, Senegal, Guineea Bissau, Liberia, Camerun, Sierra Leone şi Mali şi că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.

Nava Poliţiei de Frontieră a ajuns, miercuri, în jurul orei 17.00 (ora Italiei), în apropierea Portului Lampedusa, unde imigranţii au fost preluaţi de ambarcaţiunile autorităţilor italiene.

Mediafax