Telecabina de la Bâlea rămâne în continuare defectă, echipe de intervenţie lucrând pentru remedierea defecţiunii, iar turiştii care au mai rămas pe munte vor fi evacuaţi cu două elicoptere, în condiţiile în care unele dintre persoanele blocate au coborât deja cu snowmobilul.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în şedinţa de miercuri dimineaţă, de la Prefectura Sibiu, a fost luată decizia ca persoanele care se mai află blocate pe munte, în zona Bâlea, să fie evacuate cu două elicoptere până în zona localităţii Cârţişoara, în acest sens fiind solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În localitatea Cârţişoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru" al judeţului Sibiu va monta un cort încălzit, iar echipaje SMURD vor fi dispuse în aceeaşi zonă pentru a evalua starea medicală a persoanelor, iar la nevoie vor asigura transportul acestora la spital.

Managerul firmei care administrează telecabina de la Bâlea, Leo Klingeis, a declarat miercuri corespondetului MEDIAFAX că încă se lucrează pentru remedierea defecţiunii apărute la telecabină.

”Echipa de intervenţie lucrează în continuare. Muncitorii nu au putut preciza când se va finaliza intervenţia şi dacă înlocuirea piesei va fi sau nu suficientă. Se fac în continuare verificări”, a declarat Leo Klingeis.

Potrivit acestuia, unii turişti au coborât cu snowmobilul, în noaptea de marţi spre miercuri, întrucât urmau să ajungă la aeroport, iar alţii au pornit, miercuri dimineaţă, de la Bâlea Lac spre Bâlea Cascadă.

La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a precizat că este vorba despre patru turişti israelieni care s-au deplasat la aeroport, în noaptea de marţi spre miercuri, fără a fi informat cu privire la câţi turişti au plecat miercuri dimineaţă de la Bâlea Lac.

Situaţia turiştilor rămaşi blocaţi la Bâlea Lac a fost dezbătută de către Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Turiştii rămaşi la Bâlea Lac în noaptea de marţi spre miercuri au primit cazare gratuită şi o masă caldă la cabanele din zonă. Printre cei 72 de turişti blocaţi pe munte sunt şi 34 de copii din Craiova.

Telecabina de la Bâlea s-a defectat, marţi după-amiază, iar 70 de turişti care au urcat, marţi, la Bâlea Lac nu au mai putut coborî, fiind cazaţi la cabanele din zonă.

În această perioadă a anului, telecabina este singura modalitate de a ajunge la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, Transfăgărăşanul fiind închis şi blocat de zăpadă.

La Bâlea Lac zăpada măsoară aproape un metru, iar meteorologii anunţă temperaturi minime care, în timpul nopţii, pot coborî până la minus 22 de grade Celsius, iar maximele zilei nu vor urca la mai mult de minus 11 grade Celsius.

MEDIAFAX