Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a anunţat, la sfârşitul slujbei de Crăciun de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, lansarea unei iniţiative civice de modificare a Constituţiei, în sensul de a se preciza că familia este formată din bărbat şi femeie.

Mitropolitul Banatului vrea ca în Constituţie să se menţioneze că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie, în condiţiile în care în tot mai multe state europene au fost recunoscute familiile formate din persoane de acelaşi sex.

”Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştri care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură - familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu - bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia a fost îngenunchiată în sensul acesta. Suntem un popor cu mult mai mulţi credincioşi şi de aceea să-l rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului altar al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre - bărbat şi femeie”, a spus Ioan Selejan la sfârşitul slujbei de Crăciun de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, într-o înregistrare prezentată de pressalert.ro.

Săptămâna aceasta, Grecia a adoptat o lege care permite încheierea de parteneriate civile între persoane de acelaşi sex, în pofida protestelor şi opoziţiei unor partide politice şi a Bisericii Ortodoxe, relata Reuters în pagina electronică.

Tot mai multe state europene au adoptat legi care permit încheierea unor astfel de parteneriate de către cuplurile de acelaşi sex, inclusiv în Marea Britanie, Spania şi Cipru, însă subiectul rămâne în continuare controversat în numeroase state membre ale Uniunii Europene (UE).