Trei bărbaţi au murit şi un altul a fost rănit grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, miercuri dimineaţă, accidentul producându-se între localităţile braşovene Zărneşti şi Vulcan, după ce şoferul autoturismului a ignorat semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Accidentul s-a produs, în jurul orei 7.00, la o trecere la nivel peste calea ferată,  transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, un şofer de 58 de ani, care conducea o maşină de teren, s-a angajat în traversarea căii ferate, deşi erau în funcţiune semnalele acustice şi luminoase care anunţau sosirea trenului.

Maşina, în care se mai aflau trei bărbaţi, a fost lovită de un tren regional Braşov-Zărneşti şi apoi proiectată câţiva metri într-un şanţ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a intervenit cu un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă, trei de la SMURD şi o ambulanţă.

"Două persoane au rămas prinse în autoturism. Pompierii ajunşi la faţa locului au eliberat căile de acces către victime. De asemenea, în urma impactului puternic, o persoană a fost aruncată din autoturism", a spus căpitanul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Trei dintre bărbaţii din maşină au murit pe loc, iar al patrulea, în vârstă de 48 de ani, a suferit un traumatism facial şi un traumatism toraco-abdominal, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean Braşov.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în urma accidentului produs la intersecţia DN 73A cu magistrala secundară 203 Braşov - Zărneşti, circulaţia rutieră a fost întreruptă mai bine de o oră, iar cea feroviară timp de aproximativ două ore.

Mediafax