Noul sediu al Judecătoriei Buzău, amenajat într-un spaţiu închiriat în Galleria Mall, a fost inaugurat, miercuri, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Justiţiei Alin Antochi, el spunând că acest sediu este unul modern, dar temporar, până la construirea unei clădiri proprii pentru instanţă.

Noul sediu al Judecătoriei Buzău, amenajat într-un spaţiu închiriat la centrul comercial Galleria Mall din municipiul Buzău, a fost deschis miercuri, când a avut loc prima şedinţă de judecată, scrie MEDIAFAX.

Sediul include patru săli de judecată şi patru săli pentru şedinţele Camerei de Consiliu, birouri pentru judecători şi grefieri, spaţii pentru persoanele aflate în detenţie, grupuri sanitare moderne pentru personal şi pentru justiţiabili, iar clasicele liste care prezentau cauzele aflate pe rolul instanţei sunt acum afişate pe monitoare aflate la intrarea în fiecare sală de judecată. În plus, în noul spaţiu s-a reuşit separarea fluxurilor de acces ale justiţiabililor, magistraţilor şi persoanelor private de libertate, aşa cum este prevăzut în noile Coduri.

"Acest sediu nou al Judecătoriei este radical diferit de sediul vechi. Avem patru săli de judecată pentru public şi patru săli pentru şedinţele Camerei de Consiliu. Atât judecătorii, cât şi grefierii au birouri care asigură condiţii optime de lucru, adică câte doi judecători în birou şi câte trei grefieri într-un birou, faţă de 6-9 grefieri în birou sau 4-6 judecători câţi se aflau în vechiul sediu. În plus, sediul Judecătoriei este total diferit de Galleria Mall, are intrări diferite şi nu comunică sub nicio formă cu centrul comercial. Chiria lunară este plătită din fonduri asigurate de Ministerul Justiţiei şi costă 13.500 de euro plus TVA. Din punctul meu de vedere, este un sediu modern de instanţă, comparabil cu unul din Europa", a spus judecătorul Leontin Drăgulescu, vicepreşedinte al Judecătoriei Buzău.

Prezent la inaugurarea sediului, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Alin Antochi a declarat că noul spaţiu seamănă cu o instanţă europeană, dar că ministerul a alocat banii necesari construirii unui sediu propriu al Judecătoriei Buzău.

"Suntem la un moment frumos pentru justiţia buzoiană, inaugurarea acestui sediu face parte dintr-un program mai amplu pornit de Ministerul Justiţiei în ideea de a oferi judecătorilor, magistraţilor şi justiţiabililor spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţii. Buzăul nu putea să rămână mai prejos şi în acest plan de investiţii s-a luat iniţiativa de a se construi o nouă Judecătorie aici, la Buzău, pe un teren pus la dispoziţie de autorităţile locale, dar până la construirea acestui edificiu s-a luat decizia funcţionării într-un spaţiu închiriat. Deşi contractul de închiriere este pe o perioadă de cinci ani, eu sper ca Judecătoria să se mute mai repede în casă proprie după ce investiţia se va finaliza. Până atunci sper ca toţi cei ce calcă pragul acestui spaţiu să se simtă ca într-o instanţă de nivel european", a spus Alin Antochi.

Până acum, Judecătoria îşi desfăşura activitatea în aceeaşi clădire cu Tribunalul Buzău, însă sediul era vechi, iar spaţiul insuficient.