14 oraşe din România au fost selectate pentru a concura la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Candidaturile oraşelor Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara şi Târgu-Mureş au fost acceptate, în urma analizării documentaţiei depuse, anunţă Ministerul Culturii. Eligibilitatea dosarelor de candidatură a fost validată de experţii Comisiei Europene, informează un comunicat  publicat de Mediafax.

În prima jumătate a lunii noiembrie vor fi publicate informaţii suplimentare despre agenda reuniunii şi planificarea prezentării candidaturilor de către oraşele candidate, iar reuniunea de preselecţie, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a oraşelor candidate, va avea loc în perioada 7-10 decembrie.

Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu, alături de Luxemburg.