Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care recuperatorii de creanţe cesionate pot obţine de la datorinici maximum dublul sumei pentru care au cumpărat creanţele, fără să depăşească valoarea debitului principal.

De asemenea, recuperarea creanţei se poate face şi în rate, în urma negocierii dintre debitor şi creditorul cedent, respectiv cesionarul, potrivit proiectului de lege adoptat de Senat.

"Susţinerea acestei iniţiative înseamnă reducerea, în principal, a vulnerabiliţii economice şi sociale a românilor datornici la firmele de recuperări creanţe. Să cumperi o creanţă bancară cu 4-5% din valoarea acesteia şi după aceea, practic, să-i hărţuieşti pe debitori direct sau prin intermediul autorităţilor statului este un şantaj împotriva milioanelor de români datornici", a spus senatorul liberal Steliana Miron, care se află printre iniţiatorii proiectului de lege.

Guvernul a anunţat că nu susţine proiectul de lege pentru că afectează patrimoniul privat, a spus în plen secretarul de stat Liviu Stancu.

Guvernul nu susţine prezenta iniţiativă din următoarele raţiuni: dreptul de creanţă şi drepturile litigioase, care şi ele fac obiectul acestei iniţiative, sunt bunuri patrimoniale, sunt drepturi patrimoniale care aparţin unui partrimoniu pivat. În momentul în care se limitează posibilitatea de dispoziţie în legătură cu aceste bunuri se afectează în mod logic patrimoniul privat", a spus Stancu.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 84 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi 11 abţineri.

Mediafax