Parlamentarii vor să le impună reguli elevilor nonconformişti. Mai exact, să le interzică să vină la şcoală cu tatuaje şi piercinguri, care ar reprezenta o problemă de moralitate. Astfel, tinerii vor avea la dispoziţie două variante: fie renunţă cu totul la ele, fie le acoperă, astfel încât acestea să nu fie la vedere. Aleşii urmează să depună la Parlament un proiect de lege în acest sens.

Gigi Chiru, senator PNL, iniţiatorul legii: "Mă gândesc că un pic de moralitate, un pic de decenţă privind prezenţa la cursuri a tinerilor elevi este o obligaţie a noastră care trebuie cumva reglementată din punct de vedere legal. O să vedeţi că o să găsiţi tot felul de inele, de piercing-uri, de tatuaje, de desene prin tot felul de părţi ale corpului. Şi nu numai că sunt aplicate acolo, dar ele sunt la vedere şi par aşa ostentative."

Psihologii spun că, cel puţin în cazul adolescenţilor, tatuajele sunt privite ca o formă de integrare socială.

"Mai ales la şcoală, grupul determină comportamentul şi atunci, ca el să fie acceptat de grup, trebuie să îşi însuşească anumite comportamente. De multe ori, dacă colegii lui au o bicicletă foarte tare, un piercing sau un tatuaj, o să încerce şi el să îşi asume acelaşi comportament sau acelaşi obiect pentru a fi acceptat mai uşor de grupul de egali.", explică Paul Cristian, psiholog.

Legea urmează să fie depusă la Parlament zilele următoare. Dacă va fi adoptată, atunci elevii care nu se conformează regulilor vor avea nota scăzută la purtare sau chiar pot fi exmatriculaţi.