Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României a vizitat centrul organizaţiei umanitare Concordia, ferma din Ariceştii-Rahtivani, judeţul Prahova.

Aici, Alteţa Sa Regală a vizitat Centrul de zi pentru copii şi familii, Casa Alexandra, care are în îngrijire copii din medii defavorizate. Casa Alexandra oferă servicii de consiliere după şcoală, precum şi terapie şi programe educaţionale pentru copii şi părinţii lor.

Principesa Maria s-a întâlnit, apoi, cu tinerii găzduiţi de Casa Austria. Aici, sunt ocrotiţi 23 de copii, care locuiesc în două module de tip familial. Aceştia primesc sprijin educaţional şi medical, dar şi hrana zilnică şi materialele de îngrijire personală.

De asemenea, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a vizitat Centrul pentru Educaţie şi Formare Profesională Concordia. Centrul oferă oportunităţi incluzive de formare profesională pentru 40 de tineri defavorizaţi social prin organizarea unor cursuri cu o durată de până la doi ani pentru meseriile de brutar, patiser, cofetar, tâmplar, bucătar, chelner şi horticultor. La finalul cursurilor, în urma unui examen, absolvenţii primesc o diplomă recunoscută de către Autoritatea Naţională pentru Calificări şi consiliere în găsirea unui loc de muncă.

Concordia este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi non-profit, cu un istoric de peste 24 de ani în România, care are ca misiune susţinerea şi (re)integrarea socială, familială, şcolară şi profesională a copiilor, tinerilor şi familiilor aflate în dificultate, spre o viaţă independentă şi autonomă.

Proiectele Concordia se derulează în Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii – Rahtivani, judeţul Prahova şi se adresează unui număr de peste 450 persoane în fiecare an.