Fiu al Principesei Elena a României, sora mai mică a Principesei Margareta şi fiica Regelui Mihai I al României şi a principesei Ana, Prinţul Nicolae a fost exclus din linia de succesiune a Coroanei.

Cum principesa Margareta, prima fiica a regelui si Custode al Coroanei Romaniei din anul 1997, si sotul acesteia, Principele Radu Duda, nu au copii, Nicolae era vazut, inaintea anuntului de luni al Casei Regale, ca principalul succesor la tronul Romaniei.

Nicolae este singurul nepot de sex masculin al Regelui Mihai, iar in urma excluderii sale din linia de succesiune la coroana, aceasta arata astfel: Alteta sa Regala Principesa Margareta, urmata de Altelele Regale Principesele Elena, Sofia si Maria, si cele doua nepoate: Elisabeta Karina si Maria. Irina, a treia fiica a Regelui Mihai si a Reginei Ana, a fost exclusa din Casa Regala si i s-a retras titlul de Principesa a Romaniei in anul 2013, din cauza problemelor cu legea pe care ea si sotul ei le-au avut in statul american Oregon, fiind acuzati ca au organizat pariuri si lupte ilegale de cocosi la ferma lor.

Pe numele său Nicholas Michael Medforth-Mills s-a născut pe 1 aprilie 1985, la Meyrin, în Elveţia, în familia Principesei Elena şi a profesorului doctor Robin Medforth-Mills şi a devenit Principe al României cu rangul şi apelativul de Alteţă Regală la 1 aprilie 2010, conform Statutului Casei Regale, promulgat de Regele Mihai la 30 decembrie 2007. În acest an pe 1 aprilie, când şi-a serbat cei 30 de ani, Principesa Moştenitoare Margareta a oferit un dineu în onoarea lui la care au fost invitate aproximativ 100 de persoane, printre ei prieteni, foşti colegi de şcoală şi universitate, colaboratori ai Principelui Nicolae din ţară şi din străinătate.

Principele Nicolae a vizitat pentru prima data Romania alaturi de bunicul sau, Regele Mihai, in primavara anului 1992, la varsta de sapte ani, in prima vizita pe care familia regala a facut-o in Romania dupa Revolutie. La acea vreme, Nicolae facea cu mana multimii adunate in Piata Universitatii alaturi de bunicul sau, Regele Mihai. Mai tarziu, Principele Nicolae avea sa isi aminteasca de acel episod, descriindu-l ca "un moment de neuitat din istoria tarii noastre, foarte puternic si emotionant".

Cine este Prinţul Nicolae şi cum îşi vedea acesta propriul viitor

Tânărul, căruia de astăzi i s-a retras titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală, a venit prima dată în România, alături de Regele Mihai I, bunicul lui, în anul 1992 când avea doar şapte ani. A trăit şi a studiat în Marea Britanie, însă a declarat adesea că l-a auzit pe bunicul lui, povestindu-i despre România încă dinainte să pună piciorul pe pământ românesc.

„Deocamdată, îmi este greu să-mi închipui cum va arăta viitorul meu aici, dar îi am alături pe mătuşa mea, Principesa Moştenitoare Margareta, şi pe unchiul meu, Principele Radu, care au făcut lucruri importante pentru ţară, pe care îi consider adevărate modele şi care au devenit mentorii mei. Îmi doresc să duc mai departe munca dificilă pe care au început-o membrii Familiei Regale şi sper ca, alături de tinerii din generaţia mea, să construim o ţară mai puternică şi să ne putem găsi cu toţii locul acasă, în România”, declara Principele Nicolae cu prilejul lansării volumului „Drumul spre casă”, publicat la Curtea Veche, un dialog cu istoricul Filip Lucian Iorga.

Prima parte din viaţă Nicholas şi-a petrecut-o între Elveţia şi Sudan, la Khartoum, unde tatăl lui, Robin Medforth-Mills, lucra ca profesor în cadrul ONU după ce fusese profesor de geografie la Universitatea din Durham. După doi ani şi jumătate, familia s-a stabilit în în Anglia, la Durham şi au locuit aici până la divorţul părinţilor, care a avut loc în 1991.

Avea şase ani când a plecat împreună cu mama lui, Principesa Elena, şi tatăl vitreg în Sunderland, unde a urmat cursurile şcolii Argly House, într-o căsuţă prietenoasă, unde şi-a petrecut o parte din copilărie, alături de sora lui Elisabeta-Karina, dezvoltându-şi pasiunea pentru echitaţie şi-a descoperindu-şi o altă pasiune, cea pentru maşini, moştenită de la bunicul său Regele Mihai I. În acest timp mergea adesea să călărească alături de tatăl lui, în weeked-uri.

Când a împlinit 14 ani s-a înscris la Shiplake College, o şcoală britanică tradiţională cu internat, în care exista o ierarhie strictă, aproape de Henley-on-Thames, oraş aflat la aproximativ 50 km. faţă de Londra. A studiat aici timp de 5 ani, în compania unor elevi din toate colţurile lumii, care proveneau de asemenea din toate mediile sociale. A făcut parte din echipa RAF-Royal Air Force, unde s-a pregătit în în mânuirea armelor şi pilotarea avioanelor având chiar posibilitatea să zboare cu avioane mici.

Cine este Prinţul Nicolae. Materiile preferate şi ce făcea în vacanţe

Printre materiile preferate se numărau matematica şi franceza. În timpul vacanţelor petrecute la Versoix, Principele Nicolae petrecea ore în şir, în garajul bunicului, iar în dialogul cu istoricul Filip-Lucian Iorga, Nicolae povesteşte cum Regele i-a permis să conducă una dintre maşinile lui, un Ford ce îi aparţinuse generalului George S. Patton, dăruit lui Mihai I de către Principele Felix de Luxemburg.

Cu bunica lui, Regina Ana, meargea la pescuit sau ieşea la plimbare cu maşina, Tot de la ea a învăţat să joace golf. În 2009, Principele Nicolae s-a înscris la Universitatea din Londra, urmând cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, specializarea management şi a absolvit în anul 2012, când s-a şi hotărât să se dedice cauzei României preluând unele din activităţile Casei Regale. De-a lungul vieţii, Nicolae a fost pasionat de diverse expediţii. A plecat ca lider asistent al unei expediţii în Africa de Sud, Namibia, Botswana şi Zimbabwe, a locuit patru luni în Kenya şi a participat la o expediţie în Madagascar.

În anul 2006, a fost angajat în Kenya pentru a antrena trupele Armatei Britanice în Rafting. Este pasionat de sport, practică fotbalul, hockeyul, rugby, cricket, tenis, kayak,canoe. Începând din august 2015, bunicul lui, Regele Mihai a semnat un document prin care i-a retras titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”, acordate atunci când a împlinit 25 de ani. Al treilea în linia de succesiune la Coroana României, Nicolae a fost exclus de la data de 1 august.

In august 2014, intrebat, intr-un interviu acordat ziarului Gandul, daca este pregatit sa devina rege, Principele Nicolae spunea ca, daca poporul roman ii va cere acest lucru, va fi pregatit pentru aceasta responsabilitate: "Daca poporul roman imi va cere acest lucru, voi fi pregatit pentru o asemenea responsabilitate. Totusi, nu exista ceva care sa te poata pregati pentru o astfel de pozitie, insa, cred ca sunt importante anumite valori fundamentale pe care le-am dobandit de la familia mea. In acelasi timp, consider ca si caracterul joaca un rol important. Liderii adevarati au personalitati puternice, dar si capacitatea de a pune in balanta ce este bun si corect si ce nu, fiind, de asemenea, oameni vizionari care au anumite teluri, precum si puterea de a le pune in practica."