Parcul Natural Balta Mică a Brăilei va fi monitorizat cu drone aeriene şi acvatice. Specialiştii vor să vadă astfel cum pot salva lacurile din zonă. Balta Mică a Brăilei, o deltă în miniatură, este în pericol din cauza colmatărilor.

Dronele aeriene şi acvatice vor culege datele din teritoriu, fără a deranja populaţiile de păsări şi peşti, iar informaţiile vor fi interpretate de specialişti norvegieni.

Fenomenul de depunere masivă a aluviunilor este cauzat de dezechilibrul provocat în ultimii 50 de ani, după îndiguirea unei porţiuni vaste a fostei bălţi a Brăilei.

Dacă proiectul va da rezulte bune, noua tehnologie va fi folosită la scară largă, în întreg bazinul hidrografic al Dunării, din Munţii Pădurea Neagră până în Delta Dunării.

Proiectul se ridică la 1,7 milioane de euro. Interesant este că banii pentru proiect provin de la ţări fără nicio legătură cu Dunărea: Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Digi 24