Şeful statului a venit, miercuri, în vizită la Institutul Cantacuzino, singurul producător de vaccinuri din ţară. Este inadmisibil să dispară Institutul, le-a spus preşedintele cercetătorilor. Din cauza datoriilor de peste 5 milioane de euro, angajaţii nu şi-au mai primit salariile de câteva luni.

La finalul vizitei, preşedintele a făcut câteva declaraţii în faţa presei. „Institutul Cantacuzino trerbuie salvat şi trebuie să funcţioneze în continuare”, a spus Klaus Iohannis. „Simpla mutare a institutului nu poate rezolva situaţia”, a adăugat şeful statului, precizând că are de gând să aibă discuţii cu toţi cei care pot veni cu soluţii în cazul Institutului. El a recunoscut că situaţia este complicată şi s-a creat în decursul anilor, dar a spus că nu va ezita să o pună pe agenda CSAT, dacă va ajunge la concluzia că e o problemă de interes naţional. 

„Trebuie să ştim ce vrem cu institutul”, dar înfiinţarea de noi comisii nu este o soluţie. „Am aflat că există de patru luni o comisie interministerială, dar care nu s-a întrunit niciodată”, a punctat preşedintele.

Klaus Iohannis a subliniat că intenţia sa este de a-i aduce împreună pe toţi actorii care pot da soluţii la problema Cantacuzino, dar, în opinia sa, este clar că o parte din activitatea institutului trebuie finanţată din surse publice.

Digi 24