Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor lua parte, sâmbătă, 11 aprilie 2015, la sărbătoarea de Înviere, în municipiul Chişinău, Republica Moldova, anunţă Casa Regală a României într-un comunicat de presă.

În cursul serii, Alteţele Lor Regale vor participa, la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, la slujba de luare a Luminii Sfinte oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.

De asemenea, în aceeaşi noapte, Alteţele Lor Regale vor participa, la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel”, la slujba de Înviere oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

În cursul vizitei la Chişinău, Alteţele Lor Regale vor avea întâlniri cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, precum şi cu preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academician Gheorghe Duca.

Este pentru prima oară după 73 de ani când Familia Regală a României păşeşte în Catedrala Mitropolitană din Chişinău. La 31 octombrie 1942, Regele Mihai şi Regina Mamă Elena au participat la slujba religioasă cu ocazia restaurării Catedralei. A fost ultima vizită a Regelui Mihai şi Reginei Mamă Elena la Chişinău.