Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul MCV privind România, prim vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, precizând că Bucureştiul se află pe drumul cel bun. Raportul consemnează progresele înregistrate de România, precizând că trebuie menţinut consensul în ceea ce priveşte reformele.

"România este pe drumul cel bun şi trebuie să rămână pe această cale. Combaterea corupţiei reprezintă în continuare cea mai mare provocare şi cea mai mare prioritate. Salutăm progresele înregistrate pe parcursul anului trecut, care vor trebui confirmate în 2015", a declarat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, cel care gestionează rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria.

"Continuând împreună în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, care se bucură de sprijinul neechivoc al cetăţenilor, Comisia îşi va menţine sprijinul faţă de eforturile României de a obţine rezultate în ceea ce priveşte independenţa numirilor în funcţii de conducere din sistemul judiciar, finalizarea iniţiativelor legislative în curs şi combaterea sistematică a corupţiei", a mai spus Timmermans.

Raportul evaluează progresele recente realizate de România, evidenţiind o serie de domenii în care s-au înregistrat progrese în mod constant, fapt care indică durabilitatea acestora. Acţiunile întreprinse de principalele instituţii judiciare şi de autorităţile cu responsabilităţi în materie de integritate în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi-au menţinut "o dinamică remarcabilă", se arată în raport.

Totodată, documentul precizează  că persistă "un sentiment clar că progresele realizate trebuie consolidate şi construite pe baze şi mai sigure".

Experţii apreciază că, "deşi punerea în aplicare a codurilor (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală) a demonstrat colaborarea pragmatică şi productivă dintre guvern şi sistemul judiciar, un an mai târziu, multe chestiuni legislative rămân nesoluţionate".

"Există în continuare o lipsă de consecvenţă în unele hotărâri ale instanţelor, aspect care reprezintă o sursă de îngrijorare. Deciziile adoptate de Parlament de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe orice alţi cetăţeni par să fie în continuare lipsite de criterii obiective şi de un calendar fiabil. Au existat, de asemenea, cazuri în care Parlamentul a dat dovadă de reticenţă în a aplica hotărârile judecătoreşti definitive sau deciziile Curţii Constituţionale", se arată în raport.

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că următorul raport MCV pentru România va fi prezentat, probabil, peste un an, pentru a oferi Bucureştiului răgazul necesar pentru a putea da curs recomandărilor sale şi pentru evalua rezultatele tangibile obţinute.

MEDIAFAX