Oamenii trebuie să aibă în permanenţă în locuinţă provizii de apă, hrană uscată, bandaje şi medicamente, pentru a putea supravieţui o perioadă mai lungă de timp, în cazul în care sunt prinşi sub dărâmături, avertizează IGSU într-un ghid de protecţie în caz de cutremur.
Conform ghidului întocmit de specialiştii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi prezentat de Mediafax, odată cu mutarea într-o casă nouă ori la prima zugrăvire sau reamenajare, aşezarea mobilierului trebuie gândită în aşa fel încât spaţiile să nu fie aglomerate cu piese de mobilier instabile în vecinătatea locurilor în care membrii familiei petrec cea mai mare parte din timp.
Aparatele casnice de mari dimensiuni trebuie fixate bine, pentru ca, în cazul în care acestea se deplasează, să nu se rupă racordurile.
În locuinţă este necesar să existe cel puţin un stingător de incendiu, care să fie depozitat într-un loc cunoscut şi accesibil în orice moment.
Pompierii recomandă locatarilor să aibă în casă şi o trusă de scule adecvată pentru deblocări, iar în biroul asociaţiei de proprietari să existe unelte pentru intervenţii la reţelele de gaze şi apă sau pentru deblocări uşoare.
Oamenii sunt sfătuiţi să aibă în casă rezerve de alimente uscate şi de conserve, apă de băut, o trusă de prim ajutor cu medicamente, pansamente, lanterne, un aparat de radio şi baterii de schimb, un fluier şi telefon mobil.
Reprezentanţii IGSU atrag atenţia că seismele puternice de adâncime intermediară din zona Vrancea pot avea, de regulă, durate mai mari şi pot produce oscilaţii mai ample la unele clădiri, astfel încât să creeze stări de tipul răului de mare sau dezechilibru.
Deşi mobilierul începe să se mişte şi se aud diverse zgomote ciudate, oamenii nu trebuie să se lase copleşiţi, ci să îşi propună să nu intre în panică. În astfel de momente, populaţia trebuie să râmână în locuinţe, departe de ferestrele care se pot sparge şi pot produce accidente, şi să se adăpostească sub o grindă, un toc de uşă solid sub un birou sau o masă suficient de rezistente.
În cazul în care ieşirile sunt blocate, "deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile", potrivit IGSU.
În cazul în care sunt surprinşi pe stradă, oamenii trebuie să caute locuri deschise şi, totodată, să îşi calmeze familia sau alte persoane aflate în panică, în special copiii.
De asemenea, în timpul cutremurului, animalele de casă sau de curte pot deveni neliniştite şi chiar agresive, de aceea este recomandabil ca acestea să fie eliberate într-o curte închisă, din care să nu poate ieşi.
Reprezentanţii IGSU mai spun că este o mare diferenţă în prezent faţă de 1977 în ce priveşte gestionarea unei eventuale catastrofe, generată de un seism, pentru că tehnicile de intervenţie au capacitate de răspuns crescută faţă de 1977 şi există o evidenţă a clădirilor cu grad ridicat de risc, ceea ce permite intervenţia rapidă şi precisă în astfel de situaţii.
ISU: Românii să-şi facă provizii de apă şi hrană în eventualitatea unui seism puternic
27 ianuarie 2015
(156 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Taxa pentru pod de la Feteşti şi Vadu Oii ar putea fi eliminată printr-un proiect PNL. Cătălin Drulă nu este de acord
(24 iunie 2021)
64 vizualizări
Un mit destrămat : Mănuşile nu te apară de coronavirus, spun specialiştii germani !
(17 aprilie 2020)
1203 vizualizări
Profesor de la Evaluarea Naţională, infectat cu COVID-19. Cu cine a intrat în contact
(23 iunie 2020)
88 vizualizări
Număr mare de viroze în România. Un tânăr de 32 de ani a murit din cauza gripei
(10 ianuarie 2019)
99 vizualizări
Cei doi români trataţi de COVID în Danemarca şi Germania, repatriaţi cu o aeronavă militară / Pacienţii au fost transferaţi în stare gravă la începutul lunii noiembrie
(17 noiembrie 2021)
16 vizualizări
DIICOT: Percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe la persoane suspectate că au furat cărţi rare dintr-un depozit din Anglia, în 2017
(26 iunie 2019)
84 vizualizări
Doi elevi minori au avut relaţii intime în toaleta şcolii. Directorul este acuzat că ştia, dar că ar fi încercat să muşamalizeze cazul
(11 martie 2021)
798 vizualizări
Un român, condamnat la peste doi de închisoare în SUA, pentru clonare de carduri
(27 mai 2017)
391 vizualizări
Astăzi încep înscrierile pentru prima sesiune de Bacalaureat. Cum se desfăşoară înscrierea – ghid lansat de Ministerul Educaţiei
(3 iunie 2020)
90 vizualizări
Avertizare meteo: Vreme rea in toata tara, pana duminica. La munte va ninge abundent
(25 ianuarie 2019)
35 vizualizări
5.719 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(6 ianuarie 2021)
114 vizualizări
SE LUPTĂ PENTRU VIAŢĂ #COLECTIV
(3 noiembrie 2015)
992 vizualizări
Cele mai tari perle de la BAC: „Ponta şi-a luat viaţa cu operaţia”, iar „Viaţa ar fi magică fără BAC”
(30 iunie 2015)
511 vizualizări
Principesa Margareta şi Patriarhul Daniel, luni, la şedinţa solemnă comună a Parlamentului
(11 decembrie 2017)
505 vizualizări
Un autoturism vândut de patru ori, găsit în râul Mureş. Maşina era blocată în nisip
(21 iunie 2022)
38 vizualizări
Când începe ANUL ŞCOLAR 2015-2016. Structura noului an şcolar
(6 august 2015)
260 vizualizări
Structura anului şcolar 2020-2021: şcoala începe pe 14 septembrie, vacanţa intersemestrială revine
(7 ianuarie 2020)
132 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024