Şoferii, în special cei din zonele aflate sub incidenţa avertizărilor meteo, trebuie să respecte restricţiile de viteză şi să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente, respectiv ploi însemnate cantitativ, burniţă, depuneri de chiciură, informează un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), remis sâmbătă.
 
Pe de altă parte, compania de drumuri recomandă echiparea vehiculelor corespunzător sezonului rece, respectiv anvelope de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, astfel încât sa fie evitată producerea unor posibile evenimente rutiere.
 
Capitala şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi şi Ialomiţa sunt, de sâmbătă seară, până duminică, la ora 01.00, sub avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic, stratul de zăpadă care se va depune în aceste zone putând ajunge la zece centimetri.