Bucureştiul va găzdui în 2015 întâlnirea anuală a Asociaţiei Cimitirelor Semnificative (ASCE) din Europa, ce reuneşte 179 de lăcaşe din 22 de ţări, printre care şi Cimitirul Bellu, informează Primăria Capitalei.

Reprezentanţi ai Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti au participat, de joi până sâmbătă, la întâlnirea anuală a ASCE, care s-a desfăşurat la Barcelona şi a reunit peste o sută de istorici, arhitecţi, profesori, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor locale din oraşele membre.

Preşedintele ASCE, Lidija Pliberšek, a salutat eforturile pe care Bucureştiul le face pentru promovarea muzeului Bellu şi a anunţat că a ales Capitala pentru întâlnirea anuală din 2015.

"Bucureştiul este un oraş bogat în istorie, arhitectură şi cultură, iar prezentarea de astăzi ne întăreşte convingerea că patrimoniul funerar al capitalei României merită să fie cunoscut în lume. ASCE vă va sprijini în acest sens, prin toate mijloacele de care dispune", a spus preşedintele asociaţiei.

Totodată, conducerea ASCE şi-a reafirmat disponibilitatea de a sprijini oraşele membre, printre care şi Bucureştiul, în accesarea de fonduri europene pentru implementarea unor proiecte de modernizare a cimitirelor din reţea.

O parte din această finanţare ar urma să fie investită în proiecte specifice care să conducă la creşterea numărului de turişti care vor vizita cimitirele aflate în circuitul ASCE. Ruta europeană a cimitirelor semnificative generează, anual, peste 5 milioane de turişti.

Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa a fost fondată în 2001 în oraşul italian Bologna. Actul de constituire a fost semnat de nouă oraşe: Barcelona, Bergen, Bologna, Copenhaga, Genoa, Koln, Ljubliana, Stockholm şi Torino.

În prezent, asociaţia reprezintă interesele a 179 de cimitire din 22 de ţări. Este vorba despre: Austria, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Norvegia, Ungaria, Portugalia, Rusia, Serbia, Slovenia, Spania, Elveţia, Marea Britanie, Suedia şi din 2010 şi România. Singurul aşezământ de acest fel din România care face parte din circuitul european este Cimitirul Bellu din Capitală.

Printre valorile pe care ASCE şi le asumă se regăsesc conştientizarea cetăţenilor europeni cu privire la valorile culturale şi istorice pe care cimitirele reprezentative le adăpostesc şi protejarea acestor valori împotriva oricărui tip de agresiune. Asociaţia îşi propune, în acelaşi timp, să promoveze cimitirele europene ca parte fundamentală a patrimoniului uman, cooperarea pentru protejarea şi
restaurarea monumentelor dar şi să ofere posibilitatea membrilor săi să poată împărtăşi experienţe şi bune practici. Membrii asociaţiei au posibilitatea să realizeze proiecte comune şi să colaboreze pentru utilizarea inovaţiilor tehnologice în domeniu.