Neachitarea amenzii contravenţionale în termen de 30 de zile atrage înlocuirea acesteia cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 629 din data de 27 august 2014 a fost publicată Ordonanţa nr. 17/2014 pentru modificarea art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Astfel, potrivit modificării aduse, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Procesele şi cererile privind înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a OG nr. 17/2014 se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la dată când acestea au fost pornite.
Nu achiţi amenda contravenţională? Uite ce ţi se poate întâmpla!
29 august 2014
- citeşte totul despre:
- contraventiilor,
- fizica,
- judecatoreasca,
- obligarii,
- sanctiunea,
- specialitate,
- romaniei
(266 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
50 de turişti blocaţi în Masivul Parâng din cauza viiturilor care au distrus un drum montan
(7 august 2017)
177 vizualizări
Probleme la Recensământ 2022. Mii de români s-au recenzat de două ori, atât la adresa de domiciliu cât şi la cea de reşedinţă
(22 iunie 2022)
34 vizualizări
Paşapoartele se vor elibera în maxim 10 zile lucrătoare
(16 ianuarie 2019)
107 vizualizări
Trenurile, verificate de poliţişti pentru două zile. La cât se ridică amenda pentru cei care circulă fără bilet
(23 ianuarie 2017)
298 vizualizări
Un nou aeroport modern în România. Actele pentru finanţare au fost semnate
(19 ianuarie 2022)
54 vizualizări
Încă o lună de stare de alertă. Propunerea CNSU
(8 iulie 2021)
41 vizualizări
Textul complet al decretului prin care România intră în stare de urgenţă. Ce prevede documentul
(16 martie 2020)
235 vizualizări
Percheziţii la persoane suspectate că vindeau substanţe cu efecte psihoactive în Buzău, inclusiv unor minori
(26 ianuarie 2017)
51 vizualizări
Transfăgăraşanul va fi închis luni, între orele 10.00 - 14.00
(12 august 2018)
47 vizualizări
Galaţi: Doi poliţişti, anchetaţi pentru că nu au ajutat o adolescentă care fusese victima unui viol VIDEO
(5 august 2019)
119 vizualizări
Grecia şi Bulgaria primesc turişti care au făcut COVID, fără a mai fi nevoie de teste PCR sau de vaccin. Ce documente trebuie să arate
(25 mai 2021)
192 vizualizări
Peste şase sute de participanţi la Competiţia Mondială de Descarcerare şi Prim Ajutor Calificat organizată în premieră în România
(30 august 2017)
55 vizualizări
Programul "Prima chirie". Cine poate beneficia de banii de la stat
(26 mai 2017)
55 vizualizări
Senatul a decis: violatorii vor fi castraţi chimic!
(8 decembrie 2014)
228 vizualizări
Ţi se poate întâmpla şi ţie! Boala Lyme, nerecunoscută de sistemul sanitar românesc
(22 iulie 2015 - Cristina IANCU)
2506 vizualizări
Galaţi: 40 de elevi, internaţi de urgenţă
(10 martie 2016)
51 vizualizări
Peste 50 de maşini implicate în carambolul de pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către litoral.
(16 iulie 2021)
54 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024