Delta Văcăreşti a devenit oficial rezervaţie naturală, protejată de lege.Decizia a fost luată de Consiliul General al Primăriei Bucureşti. Oaza de verdeaţă a fost disputată ani la rând de proprietarii de terenuri şi autorităţi. Interesul imobiliar a fost la un pas să şteargă de pe hartă întreaga zonă. La doi paşi de casă, bucureştenii pot vedea acum o adevărată minune a naturii.
Un paradis în mijlocul unei capitale aglomerate şi agitate. Asta reprezintă cele 180 de hectare de sălbăticie în care traiesc nu mai puţin de 90 de specii de vieţuitoare. O deltă în adevăratul sens al cuvântului, a cărei frumuseţe i-a uimit şi pe specialişti.
Gândit drept proiect nautic în anii `80, Lacul Văcăreşti a fost lăsat în paragină după revoluţie. Terenul a făcut cu ochiul de multe ori dezvoltatorilor imobiliari, însă natura a fost de această dată mai puternică. Academia Română şi Ministerul Mediului au dat avize pozitive pentru ca delta să fie protejată de lege. La fel şi Primăriei Capitalei.
Autorităţile promit că Parcul Natural Văcăreşti va deveni una dintre principalele atracţii ale Bucureştiului.
Delta Văcăreşti a devenit oficial rezervaţie naturală, protejată de lege
30 aprilie 2014
- citeşte totul despre:
- natura,
- decizia,
- bucurestenii,
- general,
- revolutie,
- terenuri,
- hectare,
- proiect,
- rezervatie
(341 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tipuri de coroane dentare şi avantajele acestora
(25 noiembrie 2022)
164 vizualizări
Opt copii români, în iadul din Sri Lanka soldat cu 156 de morţi
(21 aprilie 2019)
85 vizualizări
Germania. Unităţile de terapie intensivă ating capacitatea maximă. Angela Merkel afirmă că măsurile anti-Covid aflate în acest moment în vigoare nu sunt suficiente pentru a opri creşterea cazurilor.
(8 decembrie 2020)
96 vizualizări
Medic: Semnele unui AVC sunt faţă asimetrică, mână, picior care se mişcă greu, pacientul nu vorbeşte sau nu înţelege ce i se spune
(18 decembrie 2020)
157 vizualizări
Hepatita C, boala care ucide în linişte. Simptomele apar abia în fazele foarte avansate
(7 octombrie 2020)
307 vizualizări
Portugalia, furioasă că ţările europene îşi închid graniţele pentru cetăţenii săi
(23 iunie 2020)
132 vizualizări
Reclamaţiile turiştilor de sărbători la ANPC: De la frigul din cameră, la insecta din ciorbă
(18 ianuarie 2015)
92 vizualizări
Cele mai spectaculoase peşteri marine din lume
(11 septembrie 2013)
613 vizualizări
O regiune subpopulată din Italia oferă 25.000 de euro oricui vrea să se mute acolo
(12 septembrie 2019)
91 vizualizări
Cum e încălcat GDPR de fiecare dată când intri pe internet
(15 ianuarie 2020)
39 vizualizări
Cetatea Golubac, una dintre minunile de pe Clisura Dunării
(27 decembrie 2019)
1598 vizualizări
În cât timp iese alcoolul din organism dacă vrei să te urci iar la volan şi ce spune legea despre cât poţi să bei
(2 ianuarie 2020)
665 vizualizări
Germania ridică interdicţiile de călătorie în UE la 15 iunie, anunţă Guvernul
(3 iunie 2020)
113 vizualizări
Un soldat al Gărzii Naţionale a Ucrainei şi-a împuşcat mortal cinci camarazi, la o fabrică de rachete, apoi a fugit
(27 ianuarie 2022)
22 vizualizări
Ministrul Turismului anunţă că voucherele de vacanţă intră în vigoare de la 1 iulie
(4 martie 2017)
415 vizualizări
Pandemia de coronavirus dăunează vieţii de cuplu. Tot mai mulţi soţi cer divorţul
(30 martie 2020)
122 vizualizări
Când a fost amenajată prima plajă din istoria litoralului românesc
(24 august 2015)
104 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024