Condamnată de comunişti la dispariţie, Mănăstirea Hadâmbu din zona Iaşilor a devenit, de câţiva ani, un fel de Ierusalim românesc. Ultima bucată de drum spre sfântul lăcaş este o încercare pentru puterile credincioşilor. În fiecare an, în Săptămâna Mare, ei refac simbolic Drumul Crucii, pe un traseu marcat cu 14 troiţe donate. Iar drumul se termină cu rugăciuni la icoana despre care se spune că face de minuni. La Hadâmbu, în ajun de Paşte ajung mii de credincioşi să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Ca să ajunga aici, trebuie sa urce dealul pe poteca şerpuită şi vegheată de troiţe.

Preoţii, împreună cu mii de pelerini, reconstituie pe o distanţă de mai bine de un kilometru drumul mântuitorului pe Golgota. Sunt 14 opriri la fiecare troiţă, unde se rostesc rugăciuni, iar fiecare oprire are o semnificaţie aparte.

Sunt cele 14 momente ale Drumului Durerii, care începe în Grădina Ghetsimani şi se încheie pe vârful muntelui. La Hadâmbu, crucea de aproape 100 de kilograme este purtată în spate de localnici pe traseul troiţelor.

„Voluntari, cei care sunt în putere, bineînţeles că atunci se ţine post negru şi acei care sunt în putere poartă aceasta cruce care este foarte mare, are aproape cinci metri, şi e foarte grea”, spune ieromonahul Iorest Goraş, ghidul Mănăstirii Hadâmbu.

Donatorii troiţelor sunt oameni modeşti, care nu vor să vorbească mult despre gestul lor.

„Căutăm prin Sfânta Biserică şi prin toţi sfinţii sa ne reechilibrăm, să ne recalibrăm sufletul, în general, pentru că stările noastre sufleteşti de multe ori sunt diferite şi Sfânta Biserică este cea care cicatrizează durerile, rănile sufleteşti”, spune Ioan Vârlanuţa, ctitor Manastirea Hadâmbu.

Aşa au simţit ei că trebuie să-şi rotunjească ruga şi credinţa în drum spre mănăstirea unde, după spusele localnicilor, sunt patru icoane făcătoare de minuni. Dar numai una este recunoscută ca atare de Patriarhie.

„Prima minune vizibilă s-a întâmplat în 1992 de Bobotează, pe 6 ianuarie, când din ochiul stâng al Maicii Domnului a început sa izvorască Sfântul Mir. Multe minuni, multe vindecări s-au săvârşit la icoana făcătoare de minuni, dar toate au depins de credinţa oamenilor, după cum s-au rugat aşa i s-a dat la fiecare”, spune ieromonahul Iorest Goraş.

Vestea minunilor a străbătut ţara, aşa ca tot timpul vin la mănăstire oameni de la sute de kilometri distanţă. Fiecare cu lacrima lui, fiecare cu speranţa lui.

Dovada acestei credinţe ia forma sutelor de scrisori trimise preoţilor de oamenii care au fost la Hadâmbu. Călugării au tipărit chiar un volum în care sunt adunate poveşti de viaţă în situaţii limită alinate prin rugaciune.