În noaptea de 25/26 aprilie 1986, la ora locală 01:23, a avut loc cel mai mare accident nuclear din lume - la centrala de la Cernobîl - un incident care a zguduit întreaga Europă şi întregul mapamond, câteva zile mai târziu.
Astăzi, tot mai mulţi turişti aleg să viziteze locul celei mai mari catastrofe nucleare civile din istoria omenirii. Pentru ei, în zonă a fost deschis chiar şi un hotel.
Hotelul din Cernobîl, situat într-o zonă un pic mai ferită de radiaţii (dar tot periculoasă), a fost inaugurat în luna mai 2017.
Însă, turiştii care vin aici au parte de reguli foarte stricte: nu au voie să atingă nimic, fie că este vorba despre clădiri sau locuri de joacă abandonate sau de vegetaţie. În plus, ei nu au voie să se aşeze pe jos sau să mănânce în aer liber. Mai mult, ei nu pot nici măcar să aşeze trepiedul aparatului foto pe pământ.
”Radiaţiile te fac să te simţi inconfortabil. Ghidul ne spune să nu ne apropiem de anumite obiecte. Aşa că, da, uneori nu mă simt în siguranţă”, spune un turist francez.
Majoritatea turiştilor sunt din Europa, însă sosesc şi curioşi din Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite sau Canada, potrivit Ştirilor TVR.
O noapte de cazare la hotelul din Cernobîl costă 7 dolari şi jumătate (circa 30 de lei). Hotelul este amplasat într-o zonă în care nivelul radiaţiilor este ceva mai scăzut, însă tururile turistice includ şi zone puternic contaminate.
În prezent există paturi pentru 50 de persoane în fostul cămin sovietic localizat la circa 15 kilometri de situl în care a avut loc dezastrul nuclear de la reactorul Cernobîl în 1986.
Cât costă o noapte de cazare la Cernobîl. Turiştii au parte de reguli spartane
25 aprilie 2021
(770 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Rusia. Peste 70% dintre cetăţeni au votat „da” la referendumul pentru modificarea Constituţiei, prin care Putin poate să păstreze puterea până în 2036, potrivit datelor iniţiale.
(1 iulie 2020)
138 vizualizări
Expert: Epidemia de coronavirus va fi stopată prin măsuri de carantină, nu printr-un vaccin
(5 martie 2020)
119 vizualizări
Cascada Niagara
(12 iulie 2013 - Clara ION)
933 vizualizări
Merkel preconizează că restricţiile în Germania vor fi prelungite până în aprilie
(13 ianuarie 2021)
73 vizualizări
10 lucruri mai puţin ştiute despre regiunea Lombardia, cea mai afectată zonă de coronavirus din Italia
(28 martie 2020)
204 vizualizări
Există riscul unui al doilea val al infecţiilor cu COVID-19 ? Ce spun chinezii despre asta !?
(10 aprilie 2020)
294 vizualizări
Idei de cadouri de sărbători pentru tata şi mama
(17 decembrie 2021)
26 vizualizări
Pot ţânţarii să transmită coronavirusul? Ce au descoperit cercetătorii italieni
(26 iunie 2020)
216 vizualizări
Obiecte pe care să nu le ţii în casă. Ce semnificaţie ascund şi de ce se spune că poartă ghinon
(12 aprilie 2021)
438 vizualizări
Big Ben-ul, supus tăcerii timp de 4 ani
(16 august 2017)
375 vizualizări
Se poate şi aşa! Slovacia a început să-şi testeze toţi locuitorii cu vârsta peste 10 ani
(23 octombrie 2020)
35 vizualizări
Ştii totul despre Ploieşti (III)
(27 ianuarie 2020)
346 vizualizări
De la 1 ianuarie, canabisul se vinde la liber în California
(2 ianuarie 2018)
756 vizualizări
Italia modifică cerinţele de intrare în ţară pentru călătorii care vin din UE, de la 1 februarie
(28 ianuarie 2022)
84 vizualizări
Unde îşi vor petrece românii Revelionul
(31 decembrie 2016)
279 vizualizări
Ungaria instituie starea excepţională şi restricţionează circulaţia în timpul nopţii
(4 noiembrie 2020)
81 vizualizări
Bulgaria: Noua normalitate - cel mult patru persoane la masă, iar chelnerul trebuie să poarte mască
(5 mai 2020)
282 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole