Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat luni că lansează programul "Litoralul pentru toţi”, în perioada 22 mai - 18 iunie, preţurile pornind de la 159 lei, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, fără mic dejun, în sudul litoralului.
În program s-au înscris până în prezent 12 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 1.450 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că aproximativ 5.000 de turişti vor putea cumpăra vacanţe la tarife reduse pe litoralul românesc.
Programul special „Litoralul pentru Toţi” are aceleaşi tarife ca cele din ediţia de toamnă 2016, potrivit FPTR.Tarifele lansate prin program sunt mai mici cu până la 50% faţă de cele din vârf de sezon, spun oficialii patronatului.
Tarifele maximale pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, pentru un sejur de şase nopţi/persoană, ajung în această ediţie la 235 lei, la un hotel de două stele, fără mic dejun, şi la 265 lei la un hotel de trei stele, fără mic dejun.
Tarifele cresc la 315 lei, la un hotel de două stele cu mic dejun şi la 425 lei la un hotel de trei stele cu mic dejun.
Cei care optează pentru un hotel de patru stele, cu mic dejun, trebuie să plătească 485 lei sau 605 lei, pentru un sejur la un hotel de cinci stele, cu mic dejun.
Tarifele maximale pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) sunt de 159 lei, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi de 179 lei, la două stele, fără mic dejun.
Preţurile cresc la 199 lei pentru sejururile la un hotel de trei stele fără mic dejun şi pot ajunge la 469 lei, în cazul unui hotel de cinci stele cu mic dejun.
Patronatele din turism lansează programul "Litoralul pentru toţi”, cu preţuri pornind de la 159 lei
23 mai 2017
(214 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Peste 40.000 de turişti se vor afla pe litoral în minivacanţa de 1 Mai
(20 aprilie 2017)
466 vizualizări
Peste 10.000 de români îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în zone exotice, la preţuri de 1.500-3.500 de euro
(11 noiembrie 2015)
154 vizualizări
De unde vine expresia „a freca menta“
(10 august 2019)
214 vizualizări
Pfizer anunţă că o a treia doză de vaccin ar putea fi necesară în cel mult 12 luni de la vaccinare
(16 aprilie 2021)
79 vizualizări
Viaţa în oraşul fără maşini. Cum se aprovizionează magazinele
(20 mai 2019)
101 vizualizări
Germania prelungeşte carantina până pe 14 februarie şi extinde obligativitatea măştilor chirurgicale sau FFP2 (cu grad de protecţie ridicat şi mai scumpe). Merkel: Vom fi nevoiţi să închidem graniţa, dacă alte ţări europene nu acţionează.
(20 ianuarie 2021)
78 vizualizări
Un român de 30 de ani a fost executat cu trei focuri de armă, în holul unui bloc din Roma
(6 decembrie 2021)
26 vizualizări
Două acţiuni în justiţie în Irlanda de Nord împotriva Brexitului
(21 august 2016)
443 vizualizări
La ce interval de timp trebuie să faci, de fapt, revizia centralei termice. E o reglementare de care sigur nu aveai habar
(26 februarie 2020)
95 vizualizări
Cine este bărbatul pe capul căruia SUA au pus o recompensă de 10 milioane de $
(17 octombrie 2018)
150 vizualizări
Jurnalişti străini, impresionaţi de un oraş din România: E capitala turistică a ţării!
(6 august 2015)
120 vizualizări
Mai vrei la "all inclusive"? Ce spune un bucătar despre meniul din hoteluri
(14 iulie 2016)
689 vizualizări
Spania, Italia, Franţa şi Germania pregătesc zboruri de vară pentru turişti, fără obligativitate de carantină, atunci când va fi posibil
(13 mai 2020)
246 vizualizări
Arida Vale a Morţii din California s-a transformat într-un covor de flori
(29 februarie 2016)
247 vizualizări
Spania, evoluţie galopantă a epidemiei: 2.000 de cazuri noi şi 158 de morţi în doar 24 de ore. Soţia premierului, infectată
(16 martie 2020)
77 vizualizări
Formaţia Nirvana a fost dată în judecată de bărbatul care a apărut când era bebeluş pe coperta albumului Nevermind, în 1991. Acum în vârstă de 30 de ani, bărbatul acuză formaţia rock de pornografie infantilă.
(26 august 2021)
28 vizualizări
Vaccinurile copilăriei care ne protejează de COVID-19. Studiile explică de ce virusul nu se atinge de unii oameni, în timp ce alţii se îmbolnăvesc grav
(11 august 2020)
80 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole